și iată, nu mai port chip
stigmat al tăcerii
în inima mea se ascund elfy
cu capetele ascuțite îmi numără pe degete
anii care și-au scurs ochii cândva
îți aminteau de cineva care semăna cu o parte din mine
dar, iată!
nu mai sunt scut,
nu mai sunt zâmbet și nu mai pot fi nici umbră de floare,
nici margine de cer.
azi, am devenit piatră,
am devenit treaptă,
tu calci.
lemnele-n mine trosnesc ai vrea
să mă crezi val și îmi izbești
spate-n maluri.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu