miercuri, 11 iulie 2012

pași repezi solitari

îngerii mei paznici solitari pe
vechea etajeră își scutură pletele-
puzderii de petale și lumini îmi umplu
găoacele adânc săpate în carne eu- neobosit
craniu sideral păstrat în miezul umbrelor de ceară
simt
cum mi se îmbracă oasele-n arme
acolo departe
aud pași
pași repezi risipiți în acorduri sparte
îmi cântă uitarea și îmi sorb apa din urmele pustii
mă împresoară iluzii mult prea scurte și trec printre oglinzi
cu ușile deschise
o mână(ce dacă nu mai are firul înfipt în trup
e totuși o mână destrămată care îmi arată calea)
mă strânge mai la dreapta
mai la stânga
ce mai contează
pașii mi s-au topit în valuri de apus
doar ochii-paznici solitari
își caută nou chip

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...