sâmbătă, 14 iulie 2012

și clopotul bătea nebunatic

de când am plecat 
peste sat
s-a lăsat liniștea,
unii nu s-au mai putut întoarce,
alții de atunci sapă gropi.
noi îi numim gropari cu sufletele uscate
de la atâta soare au mâinile învechite și 
nasturii de la rubașcă li s-au șters. dar
eu stau tot peste drum scriu 
în țărâna fierbinte
cucuveaua e stăpână
și-a facut cuib în umbra nucului bătrân,
de acum doar ea o să vegheze cum se destramă norii 
într-un spectacol infernal o sa cânte și o să dănțuiască 
peste o liniște de marmură nu s-or mai auzi glasuri,
nici sunet de caval. noaptea a început să schimbe crucile din cimitir.
face ea reguli pe care nu le-au mai făcut alți.

și îmi îmbrățișam până la sugrumare umbra de parcă mă destăinuiam în dureri prea mari.

nimeni nu avea vreun interes, 
nu mă mai flata nimeni,
în urma mea hohote, ghionturi si pereții înjurau:
ieși, naibi, de aici. nu mai sugruma cărțile.
îmi ascundeam poeziile în pumni,
băteam cu putere în fiecare poartă.

ce ploaie, domnilor,
ce ploaie, mi se tânguiau urechile de
îmi venea să cos limbile pământului.

deschideți, oameni buni!
vă aduc ploi de suflete.
și cobor în adânc,
așa,
de parcă mi-aș coborî
turmele să îmi pască iarba amara

dar clopotul îmi bătea nebunatic în ochi
amintindu-mi de rugăciunile de seară.

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...