anii mei tineri, îmi zic,
anii mei...
miros a primăvară înghețată și
mă simt urmă fugară pe o margine de pat muribund
curbez linia mării o desenez cu degetele înmuiate
în râul de sânge înot să îmi smulg albatrosul din umăr,
aș vrea să încerc zborul pentru ultima oară
atâția copii am învățat să zboare,
atâția copii mi-au ieșit dintre palme,
de ce nu mă cred oamenii păsări clocot?
de ce nu aș fi eu pana lor ușoară?
ah! pană uitată de vânt pe cărări,
bat cu gheara vlăguită în apa înserării
și vreau să plesnesc sau să ard pe rug.
ce-i muzica asta așa de suavă?
sunt bocete de lebede îndoliate cu
lacrimi cristaline putrate în vene de
anii mei tineri, dar, iată, mă
cântă și mă omoară,
mă leagănă în leagănul lumiii ca
într-un cimitir cu cireșii
în floare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu