vineri, 8 iulie 2016

am crescut într-un sat cu portile deschise

uneori paşi sacadaţi spărgeau liniştea dimineţilor
îi cunoșteam după sunetul ogrăzii
e moş niculae îmi ziceau fraţii mei ar trebui să îi zicem
despre ţigară să nu mai fumeze
moş niculae pătrundea fantomatic
prin porțile deschise
obrazul lui pământiu începea să semene a moarte
ehei ce ştiţi voi aş fi fost mort demult
demult de pe la vreo doi ani când
am început a fuma culegând mucuri de ţigară
de pe moşia boierului şi tuşeşte
tuşeşte plin din tot pieptul lui dezbolit se desprind
zeci de omizi leneşe crăpate i se întind pe buze
moş niculae nu schiţează nici un gest
doar îşi întoarce faţa spre cimitir
acolo sunt cu toţii
nu pot să mai stau zice el și
se ridică volatilizându-se
în zare pare un exorcizat
încă tulburat de văpaia nopţii
nu am mai auzit de el din clipa aceea
doar mâna lui uscăţivă
ne mai bate la fereastră
în miez de noapte
cu degetele descărnate
cere o ultimă ţigară

Niciun comentariu:

dincolo de umbră

desfac lanțul de după gâtul nopții mă aplec asupra aceluiași ecran-gigant luându-mă de mână cu toate umbrele mele da...