la început au fost aripi flămânde
cutremurate
asupra trupului meu
se arătau colţii de lup strălucind în
stele cruciş tăiate din trupul unui munte
fără cer se auzea răgetul unei alt fel de zile
cu rochiţa până la genunchi fetiţa cea mică a nopţii
aduna împrejur trandafiri întunecaţi cu ochii bolnavi
în patul suferind lăcrima bunica nimănui
nu îi mai păsa de scâncetul
omului din zid
nu mai cerea îngăduinţă
pentru încă o suferinţă
la margine gropii
groparii îşi ascuţeau lopeţile
muşcând din chipul fraged al lunii
degetele purtau stigmat de piatră
şi eu îmi aduc aminte că ar fi trebuit
să mai surâd-rânjet nebun-
înflorind deasupra cerului
o altă boltă încăpătoare şi
mult mai înaltă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu