soarele era prea roșu strălucea
îndemna la fericire
copiii desenau inimi pe sub asfalt
își ștergeau sudoarea de pe frunte
cu mâinile murdare pictau tablouri abstracte
învățătoarea le zâmbea enigmatic
privea în zare și ascundea câte un zâmbet
pentru amintiri avea fața subțire ochii palizi
sub piept cămașa o străpungea până la sânge
se putea privi în raza cerului
era mulțumită de gura ei măruntă
bine conturată când cineva bătea cuiele în gard
sunetul sumbru i se oprea în tâmplă
și nu știa de ce un copil se ridica până la cer
o îndemna încet să plângă
strângea boabe de lacrimi
și se vedea în fiecare
...........................................................
deodată cerul s-a întunecat
învățătoarei i-a tresărit chipul
pe sub asfalt copiii iau cârpe umezite
să-i șteargă trupul încep de la picioare
dar ea imploră să-i lase măcar gura
de mestecat cuvinte
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu