cu o durere ramificată în adânc
strănut o moarte trandafirie
zdrobită de mâna cutremurată care
îmi scutură-n ferestre diminețile purtate
lumina pustie se oglindește în ceaiul meu cald
și amorțirea din oase însemnează
pe ochi încetinirea cu un nour de fum
vor veni iar copiii să ne sape
în trupuri iertarea
cu flori de pucioasă desprinse
dintr-un alt anotimp ne vor îmbătrâni șederea
îngropându-ne sângele-n vene
suflete cu mai multe cărări or să
ne aresteze în minți întunecate
lovitura puternică în coastele
câinelui ne va face să urlăm
durerea ca lupii scheletici
un fel de du-te vino
din care nu a mai ieșit Nimeni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu