joi, 6 iunie 2013

epitaf poemului albastru



parcă cineva îmi strânge mâinile la spate și
îmi execută toate cuvintele pe rând
fug îngrozite prin noapte
cerbii îmi târâie umbra
spre râu cu mugete prelungi
cheamă iubirile pierdute
în pâcla înstelată
las toate trupurile scufundate
în toate durerile lumii
ca să însăileze cerul
peste urma mea fugară
nepătrunsă de mormânt.

Niciun comentariu:

amnezie poetică

mă închid în ochiul de sticlă trupul mă strigă pe un nume sacadat într-o numărătoare abstractă se face iarăși noapte perdeaua neagră spa...