sâmbătă, 16 aprilie 2016

e despre

e despre greieri
și fluturi decapitați cu lovituri suave
e ca atunci când îți pipăi inima și
simți în loc e o scorbură pufoasă în care
s-a cocoloșit altcineva
acel altul despre care nu ți-a mai vorbit nimeni
niciodată
dar el trăiește acolo
scoate uneori gheara prin tine și
smulge fără să aleagă nasturi
ochi desperecheați
picioare descălțate
firele de iarbă tăioase picături înroșite din roua
sângelui pustiu
sau poate e despre copacul de ceară de
sub fereastra cu zăbrele înalte
fereastra cu trup de femeie întunecată și
capul de bărbat care a trăit o vreme în
pielea vărgată a unui tigru bengalez
e despre Sonia
i s-au închis azi toate casele
scârțâindu-și ușile metalice înapoia gardului cu spini
cu dinții de tablă.nu. ,,nu ruginesc nucile așa ușor,, sub cap
am găsit mâna uitată fără degetul mare
și, doamne, despre câte ar mai fi putut să fie dacă nu
s-ar fi spart cupola cerului peste ochii tăi albaștri
dacă nu mi-ar fi căzut brațele de fier
sau dacă tu nu ai fi fost încuiat
dincolo de zidurile nopții
cu jucăriile tale de comis voiajor dresând armata soldățeilor de plumb
în strada pustie unde nu a fost niciodată răcoare
dar. chiar e despre greieri .și...fluturi o mână
fără de unghii
aşa a dis
-pe
-rare

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...