voi mai rămâne
am zis sunt
prea lașă ca să îmi
lustruiesc plecarea
cizmele mele prăfuite mă
poartă pe la porți necunoscute nu
aici
nici aici
drumul de sânge își
înghite pleoapa şi eu
voi tot rămâne
cu nodul în gât
cu sufletul meu adânc şi
descheiat voi număra
picăturile de ploaie
până o să mă dea
liniștea pe din afară
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu