îmi ceri tributul
în straturi de dimineață
şi îţi las rochia
ca pe o carapace
mă îmbrac în umbre sidefii
cu degetul aprins
încrustez un biletul
pe drumul uitării:
„plecată-n râul broaștelor din egipt”
lumina mi se cuibărește
alene ca o pisică în
palme și trag spre mine
bucata de coastă
ascunsă între litere
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu