precizre: informatiile si fotografiile sunt preluate de pe internet

Comuna Havârna este situată de o parte şi de alta a văii Başeului. În componenţa comunei intră 6 sate: Havârna, Gîrbeni, Tataraseni, Balinti, Galbeni şi Neculce.

Prin satul Havârna, reşedinţa de comună, trece drumul judeţean ce leagă municipiul Dorohoi de oraşul Darabani.

Teritoriul comunei a fost locuit încă din neolitic, facând parte din aria de răspîndire a culturii

Cucuteni, urme ale acestei culturi fiind descoperite în raza satelor Havârna, Tataraseni şi Balinţi.

Satele comunei sunt menţionate în documentele secolelor XV-XVI. Ca personalităţi marcante din comuna Havârna se pot aminti:

Ioan Hîrjoaba – profesor universitar la Facultatea de Geografie a Universităţii A.I. Cuza din Iaşi, formând numeroase generaţii de profesori. , a ajuns prin munca şi talent să reprezinte România în arta decorativa bisericeasca ortodoxă. În comuna sa natală a efectuat împreună cu un grup de studenţi, pictura interioară şi exterioară a bisericii cu hramul Înălţarea Domnului, iar în municipiul Botosani a pictat biserica ”USPENIA”, biserica în care a primit botezul sfânt, geniul poeziei româneşti, MIHAI EMINESCU.

Comuna Havârna are 520 ha luciu apă, în care se cresc în sistem organizat şi se valorifică peşti.

În comună există o reţea de drumuri publice, în lungime de 22 km, din care numai 2 km sunt asfaltaţi, iar 17 km sunt pietruiţi. Existenţa unei reţele de alimentare cu apă în satul Havârna, în lungime de 2km, nu deserveşte decât un număr mic de locuitori.

Infrastructura socială

Învăţământul în comuna Havârna începe odată cu reforma înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza, în anul 1864. Activitatea de învăţământ se desfăşoară în 10 unităţi şcolare, din care 4 grădiniţe şi 6 scoli

(aici am invatat eu, de dupa amiaza. eram singurul copil din clasa mea care facea naveta 4 km, pe un camp si treceam pe un dig de 2 km care despartea 2 parauri).

În comuna exista un dispensar uman, care asigura asistenta sanitara permanent. În afara acestui dispensar, mai funcţionează un punct sanitar în satul Tataraseni.

În comuna există un cămin cultural, cu o sala cu 400 locuri si o biblioteca comunala.

Preluare site'ul Parohiei Havarna-Botosani

Istoric al Parohiei si Bisericii Havârna

^-A⁺A

Pisania Bisericii Înălțarea Domnului

Mai multe fotografii

Comuna se numeşte Havârna, după numele unui pârâiaş ce izvorăşte de sub un deluşor aflat la 7-8 km de vatra satului şi care e mai mult secat vara.

Comuna, ca toate satele ţării, este aşezată pe malul unui pârâu numit Başeu, care până a ajunge aici mai străbate alte două comune, Suharău şi Hudeşti, se varsă în Prut la Ştefăneşti. Pe acest pârâu sunt iazuri, unele cu vechime seculară: Axinte, Tătărăşeni, Negoeni; altele noi: Calul Alb, Ibăneşti.

Havârna este situată în partea de nord-est a ţinutului Dorohoiului, ţinut de legendă, având în vedere pe Şendrea, portarul Sucevei, din timpul marelui Ştefan. În acest ţinut se mai situează şi târgul Siret, capitala de scurtă durată a Moldovei, cu renumita şosea Mihăiloiu, cu dureroasa Herţa, cu Livenii autorului “ Rapsodiei române “ inspirată din cântecul “Am un leu si vreu să-l beu“ fredonat şi astăzi de lăutarii din zonă, cu Miorcanii lui Ion Pillat şi, de ce nu, cu “Bordeenii“ lui Mihail Sadoveanu.

Comuna este compusă din satele: Havârna, Gârbeni, Tătărăşeni şi Balinţi, unele dintre ele având cătune (cartiere) ca Başeu, Galbeni şi Neculce, ultimul nu are nimic comun cu marele cronicar. Toate satele sunt vechi, vin din negură şi vor dăinui; afirmaţia nu e gratuită - pe raza comunei sunt aşezări neolitice, de exemplu Valea Ţiganului, Blezniuc, Ostreţe sau Bulgarie. De asemenea sunt multe morminte de incineraţie; acestea se confundă uneori cu cele de semnalizare din timpul marelui Ştefan.

Din timpul stăpânirii romane, s-au găsit monezi de aur la locul numit Pod de piatră din 1964 sau Podul lui Ştefan, deşi, ştiut este că pe aici nu au trecut romanii, însă populaţia a avut legături cu stăpânirea romană. Ele au fost depuse la Muzeul de istorie din Botoşani. Construcţia unui baraj de acumulare pe pârâul Podriga însă, a măturat bătrânul si legendarul pod.

Dar nu numai marele Ştefan a trecut pe aici ci, probabil, şi marele Mihai Viteazul sau căpeteniile sale , din moment ce lupta cu Ieremia Movilă s-a dat la Verbia, nu departe de localitatea Havârna. Afirmaţia este întărită de faptul că Petriceicu Vodă –urmaş al movilenilor – îşi avea la începutul secolului XVII crescătorie de vite pe valea Başeului, la Tătărăşeni, loc unde a mai fost decimată o oaste tătară , după cum spune criticul Miron Costin în “ Litopiseţul Ţării Moldovei “ . Tot aici au mai fost amintite şi numele unor familii ca Misloschi sau Buhaschi, nume de rezonanţă chiar şi astăzi în comună.

Prin aceste zone au trecut şi grecii, ei venind pe drumurile fanariote. În urma lor a rămas un pod şi o cruce, aceasta aflându-se în prezent la Muzeul Judeţean de Istorie din Botoşani, ea are inscripţionate în greaca veche. A mai rămas o parte din moşia unui grec pe nume Sofian – cunoscută în judeţ ca “ Institutul Sofian “ – grecul s-a căsătorit cu o frumoasă moldoveancă, n-au avut copii , iar averea au pus-o la dispoziţia bătrânilor şi a copiilor ţărani cu dragoste de carte dintre care mulţi s-au realizat ca oameni. În Botoşani exista o clădire a grecului Sofian de un stil aparte care încă nu a fost renovată.

Despre vremurile mai noi, adică mai apropiate de secolul XXI, de asemenea se pot spune multe: comuna a avut delegat la divanurile ad-hoc şi a participat la războiul de independenţă din 1877. Ţăranii păstrează cu sfinţenie pământurile de la 1864, din timpul marii reforme agrare a lui Cuza, sunt chiar titulari de proprietate.

Cele două conflagraţii mondiale au lăsat în urmă amintiri neplăcute: morţi, văduve, orfani şi traume sufleteşti. Chiar însuşi străbunicul din partea mamei a luptat la Oituz si Caşin.

Eusebiu Camilar relatează în romanul “ Negura “, cum în refugiul din primăvara anului 1944, a fost cantonat cu armata în această comună.

Fiecare sat îşi are istoria lui. Spuneam că vine din negură. Satul Havârna, până a fi la locul de astăzi, adică pe malul drept al Başeului, a mai cunoscut două vetre de sat. Prima vatră de sat a fost Valea Ţiganului, iar apoi aceasta a fost mutată puţin spre est, cu expunere la soare şi cu deal domol, în spate cu pârâu, în faţă, cu “drum comercial” Darabani – Botoşani, cu popasul Podul Grecilor. Această vatră este cunoscută cu numele de “Ciumaş”- de la ciumă. Aceasta a bântuit la finele secolului XV. Aşezarea a fost arsă, spune legenda, locuitorii mutându-se pe Valea Havârnei, dar nu unde se află acum, ci mai sus, la izvor, între două dealuri dulci.

Tot legenda spune că o parte din locuitori au trecut Prutul şi au format localitatea Havârna, dar pe harta Basarabiei nu am găsit o astfel de localitate.

Din această vatră de sat, devenită apoi proprietatea Institutului Sofian, locuitorii s-au mutat odată cu stăpânii, boierii români Bobu şi Babic şi armeanul Goilav la actuala vatră, tot din cauza unei molime.

La vatra veche au mai rămas totuşi bisericuţa din lemn şi cimitirul ce poartă încă pietre funerare.

Vechea vatră avea şi două păduri, la sud şi nord, cunoscute astăzi sub numele de rediuri, păduri mici, noi, nu seculare. Din acest motiv şi biserica au construit-o tot din lemn. Piatră nu există în zonă.

La actuala vatră, primii au fost aduşi ţiganii. De altfel, zona s-a numit cândva Poroşnic, după numele unui ţigan. Locuitorii îi alintă şi astăzi pe ţigani ca provenind din Valea Boierimii, probabil pentru că ei se îmbrăcau cu pantaloni şi surtuc (haină) şi nu cu iţari, cămăşi şi opinci.

Ţiganii satului sunt renumiţi muzicanţi si agricultori prin părţile locului. Doi fii de-ai lor au ajuns departe: o cântăreaţă la flaut şi un profesor universitar la Facultatea de Teologie din Bucureşti. În actuala vatră locuitorii nu aveau biserică. Ţăranii au adus bisericuţa de lemn din vechea vatră, de la Odaie sau Valea lui Ion, cum i se mai spune, prin translaţie, pe roţi sau pe butuci, cale de 8 km. Astăzi comuna beneficiază de o biserică nouă în curtea căreia “se odihneşte” vechea bisericuţă din lemn.

Noua biserică a fost ridicată de inimosul preot Haldan. Ea este construită din cărămidă şi a fost începută înaintea celui de-al doilea război mondial. Pictura acestei biserici a fost executată de cunoscutul pictor Petre Achiţeni, fiu al satului.

Boierii care au trăit în sat nu erau nici prea inimoşi, dar nici răi. Nu au construit în sat lăcaşe de cultură sau bisericeşti, dar s-au purtat frumos cu ţăranii.

Răscoala din 1907 nu a făcut urme în comună, spre deosebire de situaţia de la Hudeşti şi Vorniceni unde “Ordinea Nouă” a distrus multe locuri bune, clădiri şi acareturi, a distrus umanitatea.

Satul Gârbeni a aparţinut de moşia comunei Hudeşti, proprietate a fostului boier Bolder Lăţescu, cu încrângătură ginecologică până la Ştefan cel Mare. Proprietatea de la Gârbeni a vândut-o Boldur Lăţescu din varii motive: fie că era prea departe –10 km – sau pentru că aici avea numai animalele, sau fie pentru că dorea să intre în circuitul cultural-comercial.

Numele satului Gârbeni vine de la un păstor numit Gârbea.

Boierul Boldur, cu banii proveniţi din vânzarea moşiei de la Gârbeni, a construit la Hudeşti un local de şcoală cu etaj numit şi Şcoala Costăchească, iar pentru a progresa agricultura, a pus în funcţiune pentru fii de ţărani din acele locuri, o şcoala de meserii.

Moşia de la Gârbeni a luat-o un alt boier numit Babic care a lăsat în urma sa o casă ceva mai arătoasă de cât a ţăranilor, azi amenajată ca local de şcoală impropriu, însă pentru uz didactic. Localul vechi de şcoală început în 1926 şi neterminat complet – o sală de clasă şi cancelarie, a fost dărâmat.

Satul are pentru momentele funerare un cimitir – donaţie a sătenilor, şi o capelă construită prin contribuţia oamenilor, datorită aceluiaşi preot ”chiabur” Dumitru Haldan, nu avea nici casă proprie, nici pământ, dar a fost trecut în 1953 la chiaburi, deoarece era “popă”.

Satul Balinţi a fost moşie a mănăstirii Voroneţ. E cel mai vechi sat din comună. Numele se spune că ar veni de la Balinţeanu – reprezentant al mănăstirii aici. Chiar şi biserica este o construcţie a legendarei mănăstiri.

Moşia a trecut în arendă pe la diverşi îmbogăţiţi sau dornici de îmbogăţire. Pământul nefiind productiv şi de ajuns pentru locuitori, a fost părăsit de către stăpânii care au lăsat în urma lor o casă modestă care pe parcurs a devenit şcoală.

Satul Balinţi se află pe aceeaşi parte cu satul Havârna, despărţiţi fiind de pârâul ce a dat numele comunei – pârâul Havârna.

Satul Tătărăşeni a aparţinut de comuna Mileanca. Împărţirea satului şi a administraţiei din 1952 l-a atribuit comunei Havârna. Acest sat, spre deosebire de Havârna şi Neculce, se află pe malul stâng al Başeului, ca şi Gârbeniul.

Satul Tătărăşeni este atestat în cronica lui Miron Costin ca sat unde a fost omorâtă o ceată de tătari, ceată alungată din pădurea Ibăneştilor.

Moşia satului a fost pentru mulţi ani proprietatea bunicilor din partea mamei a marelui om de stat Mihail Kogălniceanu.

La începutul secolului XX, moşia a devenit proprietatea familiei Rosetti (nu are nici o legătură cu familia istorică). Această familie a lăsat în Tătărăşeni un locaş religios din cărămidă, la construcţia căruia au avut specialişti din Austria.

De la acelaşi boier a rămas şi o construcţie a anilor 1912-1916, un frumos conac boieresc în stil modern, cu canalizare, baie, terenuri de tenis şi hipo.

Boierul stătea puţin aici. Fiica lui s-a căsătorit cu un belgian. Conacul a fost construit de asemenea cu specialişti din Viena.

Satul are astăzi o şcoală nouă construită prin autoimpunere. El este cunoscut prin cantitatea piscicolă de care dispune iazul Tătărăşeni.

Locuitorii comunei sunt români. La început au venit cu ei şi ţigani, dar în număr mic.

Sătenii sunt oameni muncitori agricultori care în trecut au practicat şi fierăritul.

În primii ani comuna a fost locuită şi de evrei care astăzi nu mai locuiesc aici.

Cu ambele etnii din Havârna sătenii au fost în relaţii foarte bune.

În sat au mai fost aduse câteva familii de bulgari care se ocupau probabil cu grădinăritul.

Cătunele Başeu, Galbeni şi Neculce sunt urmaşe ale împroprietăririi din al doilea război mondial. Primele două au şi localuri de şcoală; la Başeu şi Neculce se construiesc şi bisericuţe.

Comuna nu are o monografie ci doar încercări aparţinând învăţătorului Botoşneanul şi preotului Haldan plecaţi amândoi în lumea umbrelor; primul a fost învăţătorul bunicei mele, iar al doilea un mare şi regretat preot căruia comuna îi datorează multe. Încercărilor celor doi sper să li se alăture şi această “minimonografie” care aş dori să fie cunoscută măcar de o parte din fii Havârnei.

HAVÂRNA – scurtă prezentare

Aşezare: În Câmpia Moldovei, pe malul râului Başeu; în judeţul Botoşani, la 24 km de municipiul Dorohoi

Comune vecine:

N-V – Hudeşti
N – Mileanca
V – Suharău
E – Ştiubeni, Vorniceni
S – Cordăreni, Arborea, George Enescu

Relief: zonă de câmpie cu numeroase dealuri

Clima: temperată, dar mai rece decât în sudul ţării

Râuri: râul Başeu – se varsă în Prut la Ştefăneşti

Iazuri:

seculare: Axinte, Tătărăşeni, Negoieni
noi: Calul Alb, Ibăneşti

Vegetaţia:

stepe: ierburi până la 1 m
păduri de foioase: fagi, salcâmi, mesteceni, stejari

Fauna:

lupi, vulpi, animale de câmp (şoareci de câmp, iepuri de câmp, hârciogi) etc.
păsări: porumbei sălbateci, cocostârci, cuci, vrăbiuţe, rândunele etc.

Populaţia: este aproape în întregime formată din români, cu excepţia unor familii de ţigani

Resursele: lemn, păşuni, pământ galben (folosit în construcţia caselor), cernoziomuri

Agricultura: sunt foarte dezvoltate următoarele ramuri:

cultura plantelor: ţăranii deţin pământ pe care
cultivă: porumb, grâu, sfeclă, floarea-soarelui, orz, ovăz, lucernă etc.

În grădini se cultivă şi varză, cartofi, ceapă, ardei, morcovi cât şi pepeni şi zarzavaturi.

Creşterea animalelor: se cresc, în special, vaci, oi şi porci pe lângă păsări de curte, capre şi, bineînţeles caii care sunt nelipsiţi din majoritatea gospodăriilor

Pescuitul şi vânătoarea: sunt activităţi mai mult făcute din plăcere, dar sunt proprietari ai iazurilor şi pădurilor care au deschise afaceri pe această bază. O însemnată cantitate de peşte are iazul de la Tătărăşeni şi Gârbeni.

Transporturi: mijlocul de transport principal îl constituie căruţa cu cai, dar ţăranii deţin şi autovehicule proprii, tractoare, camioane, diferite utilaje pentru agricultură.

Economia: sunt deschise în comună diferite reţele de magazine, brutării cât şi mori de ulei, de făină, de grâu şi de porumb.

Monumente istorice: Biserica de lemn „Sfântul Nicolaie” din satul Havârna, secolul XVII

Turismul:

Biserica de lemn „Sfântul Nicolaie” din satul Havârna, secolul XVII
în comună nu mai sunt alte puncte de atracţie turistică, poate doar cu interes legendar, cum ar fi Podul Grecilor.

Au fost găsite în comună obiecte deosebite în

vechime şi importanţă, dar care au fost duse la Muzeul Judeţean de Istorie din Botoşani.

În schimb, în zonă sunt situate comune care amintesc de oameni de seamă şi care sunt un important punct turistic.

Comuna George Enescu fosta Liveni, dar care astăzi păstrează numele marelui compozitor moldovean, se găseşte la circa 8 km de localitatea Havârna. Satul adăposteşte casa în care s-a născut George Enescu, casă reconstruită după 1990. Case ale marelui muzician se mai găsesc în zonă la Cracalia şi Dorohoi.

Localitatea Ipoteşti sau Mihai Eminescu, aşa cum mai este numită comuna în care s-a născut “luceafărul poeziei româneşti”, adăposteşte Casa Memorială Mihai Eminescu, locul natal al poetului, statui, o bisericuţă, morminte ale familiei Eminovici şi chiar un teatru de vară destul de încăpător. Este şi un deosebit punct de atracţie ca, de alt fel, toate comunele prezentate mai sus. Ipoteştiul este situat la 8 km de municipiul Botoşani.

Kilometrul 0 al comunei se găseşte pe podul de la Gârbeni.

Religia: locuitorilor este cea ortodoxă, dar, fireşte, mai sunt şi minorităţi religioase.

Hramul bisericii din comună este atunci când creştinii ortodocşi sărbătoresc “Înălţarea la Cer a Mântuitorului Iisus Hristos”, cade mereu într-o zi de joi, a patruzecea zi după Sfintele Paşti şi este o sărbătoare cu dată schimbătoare.

Istoricul Bisericii “Înălţarea Domnului” Havârna 1

Acest Sfânt locaş a început să se construiască în anii 1935-1936. Din cauza celui de al doilea război mondial şi a urmărilor lui, lucrările au fost întrerupte până în anii 1970-1971, când păstor sufletesc al Moldovei şi Sucevei fiind Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Iustin Moisescu Patriarh al României, ca Episcop Prea Sfinţitul Adrian Botoşăneanul iar ca Protopop-Dorohoi P.C.Pr. Anania Roşca.