din mocirla gândului sticlos
ieşeau aburi de nisip
ziua alerga pe o străduţă
cu nume de şarpe
trupul i se decojea
sub umbrele înserării
drumul se alungea
întinzându-şi peste tot braţele
şi ei nu încetau să o strige
ea încerca să se subţieze
îşi ascundea colţii de argint
o puteau crede
pe cuvânt
dacă nu i-ar fi observat
înotătoarele aurii
nu ar fi bănuit-o suferindă
de sânge prea negru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu