Grajdurile

La capăt de drum

,,bate şi ţi se va deschide

caută şi vei afla,,

mă târăsc pe urma

străinului care a poposit

o vreme în casa noastră

mirosul trecutului îmi taie respiraţia

înainte de a pleca

îmi scutur bine umbra

sufletul

pe tocuri

se înalţă

scrutez cu palma văzDuhul.

-mai e mult până la capătul Veşniciei, străine?

priveşte Tu şi cercetează-mi paşii

ascultă Tu cu urechea cerului şi

spune-mi până unde

îşi întinde mâna scheletică

o moarte banală aflată

la capăt de drum

bat în masa tainelor

cu pumnul Tăcerii

opresc pânzele

în gândul cel mai de jos

aud piatra cum clipocește

ne cheamă la rugăciune

ca pe niște fiare încărunţite

care au rătăcit în noapte

pe ultimul drum

Uneori

uneori aș vrea să nu mi se mai lege
cuvintele de trup să nu mai caut sensuri înălțate ci
doar să îmi sprijin fruntea de tocul ușilor pustii să îmi
treacă toate chipurile uitate peste pleoapa umedă
să nu uit că sunt copac singur cu rădăcinile din carne

alteori te simt atât de aproape ca pe o
răsuflare despletită încât aș crede
că mi-ai crescut peste noapte
dintr-un fluture cu umeri de hârtie și aripi de ninsoare
ce întunecă cerul simțirilor și mă întrebi de ce
am pornit la drum fără de umbră

dragul meu de nicăieri
încă mă cheamă robii să le adap
suferințele cu lovituri de bice
şi alerg printre stelele nopții
ai crede iar că sunt frumoasă dar
alunec alunec printre craterele minții tale
îți pătrund în coasta sufletului
când îmi deschizi pieptul
despicându-mi trezirile
te văd și te știu
un  munte de singurătate
la capătul de lumi

vânătoarea

când se întorc la vatră zorii
oamenii se ascund
în burta pârâului rânced
își întorc inimile pe dos
încercând un alt joc
de-a moartea și de-a viata
cu puștile răgușite
cu baionetele demodate
pornesc vânătoarea lupilor albi
vânătoarea visurilor
din străbuni nu le mai
ajung nici porțile întunecate
scuipă se tânguiesc
vestindu-ne eliberarea ca pe o gura de aer
după ce ai stat chircit cu mâinile mult apăsate
şi nu mai ai știință de e zi sau încă noapte
dacă ţi-au venit târâș copiii
în aceleași clipociri de zori
pre)cum au și plecat

Din punctul lui Nadir

Aș vrea la tine să mă chemi,
Când îmi mai treci prin gânduri,
Cu pas ușor să mă petreci,
Când se adună-n slove reci
aceleași spulberate rânduri.

Cu palmele să mă atingi
Pe fruntea îngreunată.
Și dacă-ți stau în cale,
În șoapte să mă chemi,
Să știu că nu-s uitată.

Pe căi de-abis dac-am umblat,
Grăbindu-mi, câteodată, Pasul,
Pe tine doar te-am căutat,
Și, uneori, din punctul lui Nadir,
Oprit-am pentru tine, CEASUL.

Dar timpul s-a întors din mers,
Cernându-și geana peste tine,
Şi eu te mângâiam cu desuetul vers,
Ca gândul tău să se îndrepte, iar
Spre  haosul din mine…

Fly!!

în inima nopții te poți pierde ca
prin unii oameni
cărările se aseamănă cu ei
nu au nici puncte pe față sau pe umeri să îți arate
astăzi e marți zi de năpastă sau poate doar o simplă zi
când te aștepți ca cel la care te-ai gândit în zori
să crape zidul numai cu privirea și să îți zică așa de formă
nu plânge iubito crucile din cimitir au capete de oameni și
toți morții de astăzi se aseamănă cu orbul cel înțelept iar
înțeleptul cu acel cocoșat din notre dame
de paris frumusețea e doar o curvă sclifosită cu
sandale înalte cu
ochi de moartă
putrezită
pe malul râului iodan vor mai
curge valuri de tristețe
ia
nu te mai gândi la toate astea acum
mâinile tale sunt iarăși moi și
poate au mai mirosit cândva a scorțișoară
remember: fly! ești doar
un fluture cu aripile de ceară
să nu te apropii
de inimi
mult
prea mult…

atingeri

sunt reduceri azi la second hand ochi
buze prieteni sentimente expirate
trupuri nădușite nimeni nu are voie
să atingă femeia singură în
nopțile ei aspre în
plânsetul ei fraged
nimeni nu ar trebui să-şi facă
culcuș din regrete sau milă
din legănări de timp nimic
nu se mai poate naște
gândesc
e spre binele multora
să cresc în palmele calde
un liliac albastru cu dinții de foc
e spre binele...
şi mă contopesc iară cu timpurile mele
-mantii stelare însângerate
într-o incredibilă grămadă de trupuri
veți îmbrăca hainele cele mai albe
şi o să vă înclinați aşa uşor
spunându-mi zâmbind: condoleanțe!
dar eu n-am să mor-pod înfrigurat peste un pustiu de ape-
şi n-am să mai plec precum vă este şi voia ci am să rămân aici
înfiptă în (răs)cruci numărându-mi diminețile cenușii
şi tăcerile albe pe care mi le taie vântul
sărutându-mi glezna
ai să te răsucești desigur
ai să te răsucești ca o amintire furată prin toţi porii
ca eu să pot cândva să mi te fac ambră
şi în locul dintre inimi să te ating

e despre

e despre greieri
și fluturi decapitați cu lovituri suave
e ca atunci când îți pipăi inima și
simți în loc e o scorbură pufoasă în care
s-a cocoloșit altcineva
acel altul despre care nu ți-a mai vorbit nimeni
niciodată
dar el trăiește acolo
scoate uneori gheara prin tine și
smulge fără să aleagă nasturi
ochi desperecheați
picioare descălțate
firele de iarbă tăioase picături înroșite din roua
sângelui pustiu
sau poate e despre copacul de ceară de
sub fereastra cu zăbrele înalte
fereastra cu trup de femeie întunecată și
capul de bărbat care a trăit o vreme în
pielea vărgată a unui tigru bengalez
e despre Sonia
i s-au închis azi toate casele
scârțâindu-și ușile metalice înapoia gardului cu spini
cu dinții de tablă.nu. ,,nu ruginesc nucile așa ușor,, sub cap
am găsit mâna uitată fără degetul mare
și, doamne, despre câte ar mai fi putut să fie dacă nu
s-ar fi spart cupola cerului peste ochii tăi albaștri
dacă nu mi-ar fi căzut brațele de fier
sau dacă tu nu ai fi fost încuiat
dincolo de zidurile nopții
cu jucăriile tale de comis voiajor dresând armata soldățeilor de plumb
în strada pustie unde nu a fost niciodată răcoare
dar. chiar e despre greieri .și...fluturi o mână
fără de unghii
aşa a dis
-pe
-rare

ARS Poetica

ars poetica

mi se îngăduie să trec
prin râuri de iluzii
,,născut, iar, nu făcut,,
captiv pe un tărâm
al marilor înfrângeri
mi se permit uitările
în oase sugrumând tăceri
și acel miracol
încă îmi ridică pleoapa
în care n-ar mai crede
Nimeni
înaintează sufletul cu mâinile
legat de un perete
trupul meu cald
anume
jertfă
atârnând

Predestinations

http://members.poemhunter.com/poem/pre-destinations-human/

Pre/Destinations

’god have mercy of our hands

until the other shore’

the road it was too long

my friends are screaming and

singing are pushing days towards the water

they think it’s a joke

their deeds

shuddering the awaken eye

the baby’s body is an boat floating

is an home floating with the eyes swollen

with dry mouth with the chest of wire

’mom, I want a drop of water’

’don’t give him, was yelling

the man with broken lung, you know that wets the bed at night’

the child’ s mouth is burning

it’s like an explosion of sun in his hair have tangled all

the horizon and the legs of turtles

are pushing. ’no one will forget this night

is explaining the paper girl

no one will ever forget

Nobody and all say

the other crimes

were writing earth with bload

covering

our eyes

trying to make

the time…one failure

Pre / Destinații

"Dumnezeu să aibă milă de mâinile noastre

până la celălalt mal "

drumul era prea lung

prietenii mei țipă și

cântând împing zilele spre apă

ei cred că e o glumă

faptele lor înfiorând ochiul trezit

corpul copilului este o barca plutitoare

este o casa plutitoare cu ochii umflați

cu gura uscată, cu pieptul de sârmă

"Mamă, vreau o picătură de apă"

"Nu-i dau, striga

omul cu plămân rupt, tu știi că umezește patul noaptea "

gura copilului arde

este ca o explozie de soare

în părul lui s-au încurcat toate

orizonturile și picioarele de broască țestoasă

împing. "Nimeni nu va uita această noapte,,

ne explică fata de hârtie

nimeni nu va uita vreodată

Nimeni și toți spun:

celelalte crime

au scris pe pământ cu sângele

care acoperă

ochii noștri

încercând să facă

timpul ... o defecțiune.

laşitatea mea din umbră

voi mai rămâne
am zis sunt
prea lașă ca să îmi
lustruiesc plecarea
cizmele mele prăfuite mă
poartă pe la porți necunoscute nu
aici
nici aici
drumul de sânge își
înghite pleoapa şi eu
voi tot rămâne
cu nodul în gât
cu sufletul meu adânc şi
descheiat voi număra
picăturile de ploaie
până o să mă dea
liniștea pe din afară

viaţa mea accelerează

viața mea e fără de întoarcere
îmi zic la pas aș
mai putea să câștig
câte alte bătălii cu trupul
aș mai putea duce

și mă amestec așa
printre baionete
copiii decupați
din perdeaua cerului
fac semne
-sunt o hârtie vie- zic
ieșită de sub buza
omului de fum


http://youtu.be/JH3NYyAihW0

o naștere fără de mamă

prin ferestrele murdare
mi se arăta sfârșitul
aşa ca şi cum ai trage după tine
un tren cu gâtul ruginit şi înfundat
pe linia moartă mi se cerea
să număr sacadat pentru ca
același tren să mă ducă
înspre singurul cordon din mătase putrezită
și să mă abandoneze spunându-mi că
nu m-am născut încă dintr-o singură mamă
(mamele mele umblă desculț
pe drumuri neștiute cu mine strânsă
împrejur ca într-o cămașă de forță
nu îmi dau voie să mă ridic)
şi eu mă usuc deznădăjduind
de la o vreme așteptându-mi sfârșitul
precum am mai şi zis pe lângă linia pustie
în vagonul cu picioarele de sârmă
trag după mine zilele încâlcite
cu limbile umflate

elegiacă

cu pumnii strânși cu
picioarele adâncite în
răcoarea nopții slobozesc
strigătul meu
foșnitor peste ierburi
-dacă nu ar fi aici- zic
dacă nu i-aș cunoaște trupul
care a zăcut
și iată el/
bărbatul
aproape o umbră
de sub pământ
îmi tot îndemna
mioarele să
înflorească