joi, 11 februarie 2016

asupra pământului


fără să înțelegi
ce ți se întâmplă
te scoli în fiecare dimineață
cu pieptul desfăcut e ca și cum cineva
ar fi vrut să îți afle calea
până în rai și înapoi
îți dai seama că de fapt
ești chiar tu într-o continuă căutare
de fapt nici nu știi
ce ți s-a întâmplat și stai așa
cu obrazul mult aplecat
asupra pământului
aflat în spumă

te întrebi dacă mai e timp
ultimul tren a și plecat
auzi doar un oftat al roților
pe șine și tu tot nu renunți
poate e aici gândești poate nu ar fi rău
să o iei ușor pe drumul cel mai ocolit te crezi 
puternic vezi știrile de la ora șapte
și crezi că tu ești ocolit norocul nu se poate
să te uite tragi perdeaua
pielea ta se volatilizează

ești oare femeie sau doar
o dâră de apă știi că soarele ar avea putința
să te distrugă și te rogi așa cum nu 
te-ai mai rugat vreodată
să se adune norii să tune și să fulgere
să te amesteci cu miile de picături de ploaie
poate în sfârșit o să te vadă
nu e prea târziu îți zici dar
el toarnă bulgări peste tine auzi 
cuiele cum mușcă lemnul și
tot crezi că nu e prea târziu
tot te crezi apărată și specială
ca toți copiii lumii

sigur
omenirea nu o să dispară
te învârți și te învârți
în propriul tău destin
se face liniște și nu mai știi
nici de cel care trece strada
pe lângă tine nici dacă ai
ajuns unde ți-ai propus
vezi doar urma roților
cum îți străbate trupul și nu te lași
strigi: Doamne oare nu m-ai cunoscut?
sunt aici dea-pururea
în urma urmelor mele
ascunsă nu știu nu aud și nu văd
totuși mâinile mele caută alte și alte cuvinte
aș vrea să mângâi cu unghiile mele/elitre puii de vultur

înainte de a străpunge trupuri
liniștea asta
din mine 
vrea să iasă
poate nu e prea târziu zici în sfârșit dar
simți cum mâna ta se multiplică
se multiplică zilnic zburându-ți visul 
până dincolo de cer

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...