asupra pământului

fără să înțelegi

ce ți se întâmplă

te scoli în fiecare dimineață

cu pieptul desfăcut e ca și cum cineva

ar fi vrut să îți afle calea

până în rai și înapoi

îți dai seama că de fapt

ești chiar tu într-o continuă căutare

de fapt nici nu știi

ce ți s-a întâmplat și stai așa

cu obrazul mult aplecat

asupra pământului

aflat în spumă

te întrebi dacă mai e timp

ultimul tren a și plecat

auzi doar un oftat al roților

pe șine și tu tot nu renunți

poate e aici gândești poate nu ar fi rău

să o iei ușor pe drumul cel mai ocolit te crezi 
puternic vezi știrile de la ora șapte

și crezi că tu ești ocolit norocul nu se poate

să te uite tragi perdeaua

pielea ta se volatilizează

ești oare femeie sau doar

o dâră de apă știi că soarele ar avea putința

să te distrugă și te rogi așa cum nu 
te-ai mai rugat vreodată

să se adune norii să tune și să fulgere

să te amesteci cu miile de picături de ploaie

poate în sfârșit o să te vadă

nu e prea târziu îți zici dar

el toarnă bulgări peste tine auzi 
cuiele cum mușcă lemnul și

tot crezi că nu e prea târziu

tot te crezi apărată și specială

ca toți copiii lumii

sigur
omenirea nu o să dispară

te învârți și te învârți

în propriul tău destin

se face liniște și nu mai știi

nici de cel care trece strada

pe lângă tine nici dacă ai

ajuns unde ți-ai propus

vezi doar urma roților

cum îți străbate trupul și nu te lași

strigi: Doamne oare nu m-ai cunoscut?

sunt aici dea-pururea

în urma urmelor mele

ascunsă nu știu nu aud și nu văd

totuși mâinile mele caută alte și alte cuvinte

aș vrea să mângâi cu unghiile mele/elitre puii de vultur

înainte de a străpunge trupuri

liniștea asta

din mine 
vrea să iasă

poate nu e prea târziu zici în sfârșit dar

simți cum mâna ta se multiplică

se multiplică zilnic zburându-ți visul 
până dincolo de cer