duminică, 9 aprilie 2017

numărătoarea



port în mine o mare adâncă și
tulburată privesc fotografiile alb-negru
din perete o lume necunoscută
mă îndeamnă să-adorm pe o altă coastă.

„haide, dezleagă-ți brațele din mal,îmi strigi!”
nu tresar pentru că mi-ai și uitat
numele pe o margine de piatră...

nici nu mai plâng, dar tu te înfurii
îngropi cuțitul și spargi oglinzile în
palmele însângerate ții trupul meu/frescă
rezemat la căpătâiul crucii unui necunoscut.

asta e clar. nu îmi plac ușile când se închid.

și ca un răspuns neașteptat pe sub umbrele cenușii ale așteptării se contura vag tabloul misterelor de epoci neuitate
copii cu zâmbete achiziționate
sar coarda și numără din patru-n patru
fără să clipească

Niciun comentariu:

metamorfoze

cu picături metalice morfina se prelinge în vene cu un scârțâit secular furioși trecem o dată și încă o dată prin fiori de cian...