,,și iară ne vom ferici,,
i-am zis bărbatului de plumb
legănându-mi în zare simțirile
spălam zorii cu umbra mea apoasă
mă târam pe sub zidul castelului părăsit
de la o vreme
ne priveam foarte foarte rar
într-un anume fel
cu pleoapele despicate
ne urmărea lumina îmbolnăvită
de singurătăți maligne
,,o voi putea închide, spuneai tu,
-inima ta- la picioarele mele obrazul
tău mat cu însemne
îmi va cere cândva iertare,, și
eu supărător de sticloasă
cu genele îngenunchiate
spre ne-voia-ți mă decoloram
ca un vitraliu în limbă de noapte
,,te voi putea închide,, tot repetai tu
cutremurându-ți pletele de plumb
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu