pe geamuri se ivesc
imperfecțiunile noastre
deșirate cu degete boante
desenând nouri de catifea
cu obrajii scobiți
nu știi cum ai să te obișnuiești
așa
de a nu mai fi
de a nu mai gândi
a nu mai trăi cu zilele în buzunar.
aici toate mașinile nopții
au încremenit cu motoarele
turate la maxim
și eu
nici nu am învățat
căderile în zbor
fără de aripi
cu brațele larg desfăcute
demult nu mai aveam griji
pentru că aici e locul perfect
poți muri chiar în haine transparente poți striga lumii
răutăți
oricând e loc
de un urlet prelung
și colții înșfacă grumazul corodat
ca pe o moneda /efigie de sacerdot nebun
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu