vineri, 9 ianuarie 2015

Pantea-miliţianu'

o mână uriaşă trage perdeaua îngălbenită, de peste timp.
oamenii mei de ceară se dezmorţesc învelindu-şi cu palmele deschise golurile din suflet.
camera de la drum e încălzită.
pătrund cu paşi de copil. miroase a colaci rumeni şi a sentimente învechite.

aud glasuri.

-măcar anul ăsta să îl sărbătorim aşa cum trebuie, că la anu'...cine ştie ce o mai fi, zice tata, pregătind sticla cu rachiu ars.
,,bine că nu o venit Pantea , miliţianu' şi la noi,,. nu prea ştiam dacă o să pot spune că tata nu e acasă, că a plecat la Mileanca, la bunici, pentru că Pantea parcă are nişte sfredele în loc de ochi şi te face să spui totul-totul, ca la carte.

Pantea era miliţianul obez al comunei, de care ne temeam noi, copiii satelor, cu motiv sau fără de motiv.

-morţii mamei voastre, striga el ca apucat, voi sunteţi aceia de la câmp!! eeeiiii, lasă că vă pun eu ,,chelea-n băţ,,. bandiţilor!...că voi nu ştiţi di frică, futu-v-am sî vă fut di nimernici. voi sunteţi ca animalele sălbatice, o luaţi aşa, pi de-a dreptul...şi gâfia transpirat, încruntat, adresându-se nimănui şi totuşi tuturor.

noi o luam repede ,,la picior,, cu capul în pământ.
cred că erau primele noastre lecţii de umilinţă învăţate.

uneori mamele ne speriau:
-ei,  lasă că o să vedeţi voi dacă nu ascultaţi şi o luaţi de bezmetici peste câmp. n-o da el Pantea peste voi, oare? ş-atuncia o să fie vai de voi.
gândul că o să vedem ceafa groasă şi trupul burtos a lui Pantea pe uliţele satului ne mai lua din elan, dar după o ora-două eram cu toţii, ca o hoardă de mici tătari, alergând şi strigând pe uliţele satului, jucându-ne prin colbul călduţ şi fin ca nisipul.

-o dată, povestea unul dintre noi, l-am văzut pe Pantea cum îl bătea pe Gagarin pentru că nu merge la şcoală, şi îl pocnea cu un bici împletit în zece peste faţă...şi îl pocnea...aşa sărea sângele din faţa lui Gagarin peste epoleţii lu' Pantea. şi tot îi trăgea, nu se lăsa...
-hă-hă-hă, râdeam noi, ci-o să îţi facă ţîe, că tu nici cât Gagarin nu mergi la şcoală, oi Gică. nu plânge tot timpu'  mătuşa Duntrăchiţa că nu vrei să înveţi diloc?
-di la cine să învăţ? ci să învăţ? eu vreau s-ajung cântăreţ ca Dolănescu. mai ghini ascult ,,Preferata,, la mătuşa Lenţa şî învăţ cântici noi. eeeaaa, nu mai pot eu di Pantea, burtosu draculu', numai sî vină că îi arăt eu lui.
şi Gică a lui moş Dumitrachi ridica punmul mic, înnegrit şi crăpat de muncă, spre imaginarul ,,duşman,, al copiilor.

-cine ajunge ultimul la ciment e cel mai prost...

şi ne întreceam într-o fugă nebună, parcă fugăriţi de fantoma hidoasă a miliţianului.

într-una din zile Pantea a venit şi la noi. l-a ridicat pe tata, deşi era ,,prietenul lui cel mai bun,,.
-tovarăşu'Nică în sus, tovarăşu' Nică în jos. Pantea avea nevoie mereu de căruţa lu' tovarăşu' Nică şi de serviciile neplătite ale lui. dar de data asta nu mai era tovarăşu' Nică. tata devenise tovarăşu' Epure şi Pantea îl privea furios îl înjura în faţa noastră şi l-a luat ,,pe sus,, să îl ancheteze pentru o presupusă fraudă cu nişte stâlpi de ciment pe care tata şi-i făcuse cu mâna lui pentru a ridica un gard de sârmă.
era primul gard de sârmă din satul Neculce şi unii consăteni ,,binevoitori,, l-au turnat pe tata-veneticu' de la Balta Arsă(cum numeau ei satul Mileanca), la miliţie că i-a furat de la lipovenii care construiau Barajul Negreni..
pentru minciuna asta tata a stat două nopţi într-o fântână din faţa postului de miliţie, suspendat de un lanţ şi scufundat până la brîu în apa aceea foarte rece, pentru că era pe la sfârşitul unei toamnei.

când a venit acasă, tata era complet alb şi avea o barbă crescută până la brâu.
noi nici nu îl mai cunoşteam şi plângeam după tatăl nostru ,,cel adevătat,,.
tata a plâns, s-a bărbierit, a redevenit ,,tata cel adevătat,, şi după un an de zile a murit zdrobit de o puternică depresie.
a trăit umilinţa, şocul şi nedreptatea omului pedepsit ,,din auzite,,.

după un timp s-a dovedit ca tata nu a fost vinovat pentru că mama a chemat miliţianul acasă, a înjurat apăsat de câteva ori şi i-a arătat cofrajul, cimentul, pietrişul pe care l-au folosit . a suflecat mânicile bluzei şi în faţa asudatului miliţian a ,,fabricat cu ciudă şi durere,, câţiva stâlpi.
era prea târziu. tatăl meu se stingea din cauza unui cioMăgar cu nume de miliţian.

recent am auzit că burtosul miliţian încă trăieşte printr-un sat de lângă Truşeşti, Botoşani şi se laudă cu nelegiuirile lui din tinereţe, cu pedepsitul ,,nenorociţilor,, în fântâna buclucaşă, iar ,,nazişti,, cu chipuri de bestii, râd şi se bat pe burtă simţindu-se ei cresând pe sub pielea putredă a miliţianului Pantea, aplaudă şi apreciază atrocităţi şi nedreptăţi comise de o bestie cu chip de om, ca mai toţi miliţienii de pe vremea aceea.

nu doresc să fie păsuiţi cei care comit fapte în afara legii, vreau doar ca oamenii aflaţi în măsură să judece alţi oameni să o facă drept, cu responsabilitate şi profesionalism.
să fie eliminate brutele cu chip de bestie şi creier cît o nucă.
.....................................................................................................................................................
aud glasuri.
e noaptea de anul nou.
-să începem de la nenea Nică, strigă şeful bandei. doar pentru el am venit atâta drum...
acordeonul răsună în ograda noastră. flăcăii ură cu glasuri de tunet. fetele mătuşii Butnariţa, venite tocmai de la Constanţa, stau la noi, în casa cea mare, pe marginea patului şi aşteapta să intre flăcăii, să le invite la dans.

-la noi tataia s-a culcat de mult, naşule! stăm şi noi la mata, să vedem benzile.
-staţi, staţi!  măcar anu' ista să ne fie şi nouă ghini, că la anu'...cine ştie? casa noastră e şi a voastră, fetelor, aiasta să ştiţi.
rânjetul miliţianului Pantea îşi face loc prin buclele de timp
-mama voastră de pârliţi, voi sîntiţi din aciia di la câmp!!
şi lanţul fântânii zdrăngăne ca o înjurătură peste capetele noastre.



2 comentarii:

costel muraru spunea...

Felicitari stimata d.na pentru ca mi-ati amintit de acele vremuri cu militieni si tarani oropsiti.Nu-mi pare rau dupa acea perioada si n-as vrea ca generatia actuala si viitoare,s-o readuca in actualitate.Daca e vorba de adevar,toti militienii erau la fel.Cei mai mari dusmani erau secretarii de partid,care conduceau tot,inclusiv.....militia.Sa nu uitam ca toti secretarii de partid,militienii din comune sau orase.......erau straini de locurile unde-si faceau serviciul.Asta ca sa fie mai devotati partidului,sa nu-si faca prieteni si sa se apuce de......hotii.In practica,toti veneau in sate cu o mapa si un schim de lenjerie......Cand plecau(mutati de partid)in alte locuri de munca,trasate de partidul unic,mutarea dura cam 2-3 ani.De ce ?Pentru ca toata agoniseala lor,care era colosala pentru omul de rand,nu trebuia sa fie observata.Asa s-a mutat si Pantea,asa s-a mutat si militianul Amuraritei si multi altii .Acum sunt trecuti in lumea celor drepti.PS.Va rog sa retineti ca toti acei functionari de partid si stat,numiti de partid,sa conduca lumea spre inalte realizari socialiste si comuniste,aveau o minima pregatire.Nu le trebuia multa carte.Trebuiau sa fie bine dotati fizic(voinici)sa-i poata educa(prin bataie),pe cei care incalcau poruncile.Circula o vorba in acea vreme:Paretidul are nevoie de ghiogari,sa fie apti sa distruga dusmanul de clasa(intelectualii,chiaburii,preotii etc).Poate culegeti date despre mareata opera comunista:colectivizarea anilor *60.Colectivizarea agriculturii in Romania,a fost declarata terminata.....pe 15 martie 1962.Ce chinuri,ce traume fizice si psihice,a indurat taranimea romana,in acea perioada.Veneau echiupe de *lamurire*la tarnii care nu voiau sa treaca pamantul si utilajele agricole,la colectiva.De frica,oamenii se ascundeau,pe camp,in paduri,sau in podul caselor -tragand scara dupa ei in.....pods.Sunt amintiri,sunt fapte de viata,care trebuiesc consemnate ca evenimente istorice,unice.Tanara generatie trebuie sa stie asta !Va doresc mult succes in activitatea dvs si va multumesc pentru ca existati.Doamne ajuta !Cu respect,Costel Muraru

Dorina Neculce Bath Cohen spunea...

multumesc pentru lectura si raspuns, domnule Costel Muraru

vag, imi amintesc despre trecerea la CAP, mai ales ca parintii mei au contribuit cu animale si toate atelajele din gospodarie, iar bunicul meu( mos Palade, fost vizitiu al boierului Nicu de la conacul din Tataraseni) a trebuit sa fie ,,convins,, destul de mult de autoritatile de atunci si cu toate ca nu a vrut sa semneye intrarea in colectiv si a fost batut de multe ori, tot a pierdut pamantul si ce mai avea agonisit pe langa casa.

stiu ca Pantea inca traia anul trecut pe undeva pe langa Trusesti.

sa aveti realiyari si bucurii!

Tot întrebându-mă

Înfiptă într-o nerăbdare de demult aștept cu tălpile de foc- e ca şi cum aș avea un bandaj în jurul capului amor...