Ființa asta care se sacrifică
alăturea de mine,
care trezește credința
impulsurilor mele repetitive,
de ce ar fi a mea?
Poate fi a ta, a oricui...
Sau poate fi doar o gură
care și-a rătăcit surâsul
și se odihnește în zâmbetul meu,
Un ochi care și-a piedut lacrima
și își caută plânsul în ochiul tău,
O mână care și-a uitat mângâierea,
căutându-și-o în mâna ta.
Sau un scut protector
care mă apără de o existență ademenioare a plăcerilor accesibile.
Și totuși,
m-am obișnuit să o numesc ființa mea.
Mâine, dacă m-ar părăsi,
i-aș urmări cu urechea ecoul pașilor
pe tărâmul enigmatic pentru a o convinge
să-și disloce aripa umezită
să mă pot ascunde în ea.
Atunci, ne-om împleti într-un ritual erotic „aripă și om”
printr-un miracol posibil și așteptat,
transfigurându-mă așa cum vrei tu.
Ființa asta
care se sacrifică simbolic alăturea de mine,
de ce ar fi a mea?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu