de patimi pământene,
azi, am chemat un orb...
În mâna-i tremurândă,
i-am îndesat penelul,
şi am strigat
ca dictatorul fără țară,
să îmi picteze nuferi,
pe trupu-mi
ce parcă se năștea
acum...întâia oară.
Și cum stătea
c-un fel de misticism sub gene,
spre șevaletu-i aplecat,
cu un... tip-til în pasu-mi,
în ochii lui m-am strecurat.
O toamnă nesfârșită, ruginie,
se ascundea în ochiul lui bolnav,
Și-o pasăre a sufletului viorie
îi alunga c-un fel de
pâlpâit de gânduri,
tristețea ascunsă-n lacrimă,
chiar și-n secunda de răgaz.
O sărutare ca Mesia
În ochii lui am așezat,
şi s-a topit un întuneric
din sufletu-i neîmpăcat.
Un ochi din mine-i este ochiul,
şi-un gând din mine este gândul lui.
Un veac din mine-i este veacul,
suntem ai tuturor și-ai nimănui...
i-am îndesat penelul,
şi am strigat
ca dictatorul fără țară,
să îmi picteze nuferi,
pe trupu-mi
ce parcă se năștea
acum...întâia oară.
Și cum stătea
c-un fel de misticism sub gene,
spre șevaletu-i aplecat,
cu un... tip-til în pasu-mi,
în ochii lui m-am strecurat.
O toamnă nesfârșită, ruginie,
se ascundea în ochiul lui bolnav,
Și-o pasăre a sufletului viorie
îi alunga c-un fel de
pâlpâit de gânduri,
tristețea ascunsă-n lacrimă,
chiar și-n secunda de răgaz.
O sărutare ca Mesia
În ochii lui am așezat,
şi s-a topit un întuneric
din sufletu-i neîmpăcat.
Un ochi din mine-i este ochiul,
şi-un gând din mine este gândul lui.
Un veac din mine-i este veacul,
suntem ai tuturor și-ai nimănui...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu