mă plânge timpul

mă scutură noaptea cu plete împăienjenite
de parcă-s haină tocită în care nu
mă mai încap şi el
mereu acelaşi stins
tuşeşte în paltonul demodat
ascunde sub piele
îngrămădirile de timp
prea repede şi prea absurd-poruncă nedictată
în care zace ochiul minţii
ca într-o baltă înverzită
scuturându-mi copacul de stele
alunecă pe valuri mă simte stingheră
-urmă adâncită- sub pământ
nu-mi mai  încape chipul
de parcă ziua n-ar mai fi
întreagă
mă plânge timpul-
iubirea mea pierdută-
auzi? mă plânge timpul
(cu faţa îngropată/ în
palme răsturnată)

până la cer şi mai departe

se sting multlăudatele democraţii
se vor aprinde alte focuri albe
în sanctuar
îngerii se vor sinucide
în direct aruncându-şi diademele
până la cer şi mai departe(distanţa
dintre o inimă de piatră şi o zi
cu insistentele reclame obositoare
E-uri prin piele ni se vor prelinge
şobolani albaştri iesiţi strident pe
sub trotuare homleri alunecoşi
se vor desprinde)

în catedrale se vor îngălbeni
în ceară sacerdoţi cu feţele adânc săpate
în labirinturi întunecate vor pătrunde primii fiori
poeţii vor adormi cu umerii striviţi pe buzele efigii
lacrimi filigranate se vor ţese sufocând lamentaţiile puerile
nu mai e timp acest veac e un lucru uitat în crisalidă
o luptă cruntă care îţi va prinde bine când se va stinge focul
la marginea zărilor se vor aprinde felinare
lumini adevărate

iată-mă

străin şi singur
sătul captiv în a mea piele
sugrumat privesc
nesăţiosul meu sânge
curge prin venele învolburate
loc făcând larvei ce-mi răscolea
mormântul agonizând aievea
simt cum îmi descreşte universul
hlamidă înroşită
a jertfei mele de demult
până la urmă
tăcerea asta oarbă
mă va zdrobi
***
şi m-am legat cu lanţul disperării
de zidul rece scuipând
faleze triste adormite

trec nopţi

trec nopţi

nemăsurate apusuri  cresc 
pe sub gene
cu pumnii ascuţiţi şi 
lutul acela numit vietate
îmi numără paşii cu arcul 
trăgând
în forme de inimi

trec nopţile mele
încercănate cu mâinile pâlnie/ păsări de pradă
strigând: veniţi să aşezaţi iară mortul
în urmele drepte cineva mi-ar putea
răni chiar și nechezatul şi
lutul acela izgonit
turnându-se-n tine cine
l-ar mai putea recunoaşte?

rezemat -umăr dat porţii-
nechemat a mea iubire îl va urî
dar vino şi mestecă pâinea
nefiartă în palma ta
o frunză de umbră
ne va trezi

sub umbră

Sub umbră

umbra lui Dumnezeu

ușor tremurată

se contura vag

pe sub maluri

în semne adânci

de întrebare:

tu omule deșert

numit deșertăciune

de cenușă

până când

vei seceta

în furtuni

de nisipuri

ridicându-ţi

peste timp

palma/chip

aspru

peregrin

tăceri înfipte

infinitule cu pulbere şi vânt
îmi era bine azi
când mă desfătam într-o risipire
de umbre moarte
în tăceri înfipte în
aşternuturi  înasprite
îmi îndemnam fuga înnebunită
frământând nisipul în copită
încercam zborul păsării de aur
legături de braţe îngăimate pe sub
subsuorile mele născătoare de nuferi
negi  puroaie şi bube coapte ca şi ochii
albiţi de şoapta soarelui
arzând
sclipeşte viaţa adormită
cu dinţii roşii încleştaţi
în gura aburcată a cerului făţarnic

Videoclipuri încărcate (listă de redare)