nu am ales eu poezia
nu am încheiat nici un fel de pact
cu diminețile îmbâcsitelor taverne
și totuși am să mă tângui sau poate
am să mă strig până ce o să
mă usuce timpul
până ce trupul meu
se va stinge ca un foc
încremenit și uitat
la o margine de iluzie
pierdută definitiv
obsesiv colorată în pocnetul
de armă ruginit eliberându-mă
jertfă
nejertfită
prin porii întunericului
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu