vineri, 19 august 2016

poezii


1. poezia se scrie singură
în cămară
pe genunchi
cu spatele ușor încovoiat
sprijinită de malurile cerului Poezia
îți poposește pentru o scurtă vreme pe un umăr
te privește pieziș
de parcă nu te-ar mai recunoaște
ca o pasăre cu aripa de fier
se rotește se rotește
pe deasupra gândurilor tale
face ocol gâlgâindu-ți sângele bolnav
moare și învie la comandă
ca o primadonă nemachiată vestejită
cu ochii injectați cu venele plesnite
rătăcită prin labirintul
unui teatru de vara
medieval


2. mă dezbrac
de prima tinerețe
îmi pun botforii aurii
la masă îi las pe alții
să vorbească eu îmi fac
peste față niște semne adânci
înspre dimineață nici nu m-ai recunoaște
vecinii își dau coate
timpul meu are bătături
la tâmple îmi
înfloresc salcâmii
se adună fetițele
la numărat
un doi trei
sărim peste râuri
pletele noastre umplu satul de fum
colbul se ridică
se ridică
și în colbul acesta
al amintirilor mele
răsărea
pentru întâia oară
între genele de plumb
povestea mea
și atunci,  mi-am scos
cu grijă botforii ruginiți
mi-am așezat în straturi sidefii
mătăsurile degetelor mele
am stins lumina am închis gazul
am tăiat toate conexiunile la internet
îngropată pe o singură parte
cresc și descresc
 3 sfâșia umbra cerului
porumbei cu aripă de plumb
ți-ar poposi pe brațe
femeile te-ar adora-statuile
spre dimineață își cer tributul-în
raze luminoase dansuri bătăi din tamburine și
urma unghiei tale ascuțite de oțel
desenând de-a lungul sau
de-a latul pielii mele
îmbrățișările de-o noapte

și totuși eu stau 
aici nu mai visez ținuturi 
însorite nu te mai strig

ecoul îmi ruginește umbra mă amuțește
pentru încă o bătaie de o noapte/zi
sunt regina valurilor deșarte
cu mâinile mele țesute-n miile de noduri cu
umerii mei grotești
limba elastică ochii fără de sfârșit
-aceeași haină de reptilă
din zgomotul infernal
al vrăjii care ne aseamănă

mi-o răscroiesc-


Amethyst

cernitul nour
mă înfăşoară
în pânze lucitoare
e dorul meu tăiat din ceţuri
în unda apelor adânci
şi simt securea
pregătită
să îmi cresteze faţa
cu luciri de amethyst

sufletul meu -rană aprinsă
de peste dealuri înălţate în
zori cu cearcăne aurii
întregea drumul
unui ceas de taină
pe când
tristeţile coborau
coborau
în valea cerbilor
răsuna
izvorul ascuns
gâlgâind imperceptibil
un murmur de şoapte
şi peste toate acestea
se suprapunea
unda volatilă a
unui alt suflet al meu
-pasăre strigată-
cerul răzbătând
în aripă de fier


am învăţat
AM ÎNVĂŢAT MERSUL
PE VÂRFURI
calc uneori mai apăsat
inima mea mă îndeamnă
să îţi dau bineţe
mă torn în bronz
şi totuşi
sunt un om bun
îmi zic vecinii mei
spun bancuri despre moarte dar
despre serile senine
ce aş putea să îţi mai povestesc
mâine trupul meu
viu ţi se va deschide
mâinile vor înceta
să mai ridice pietrele
pe umeri
în fiecare pas al meu
eşti tu cel
de la începutul
căutărilor mele
stai aplecat
îngândurat
că nu aş mai putea zbura


de dincolo de hotar
7. mă îngrop în
ploaia frunzelor de vară
venele mele plesnesc
acoperindu-mi pământul
cu o mantie
strălucitoare
simt
prezenţa ta
de dincolo de hotarele
nopţii trăgându-mi linii
linii de hârtie
clocotitoare
liniştesc un alt spaţiu
cu pieptul rotund


Strigăt nesfârşit
8. trăiesc într-un anotimp al mâinilor de piatră
în strigăt strident(disipată şi mută)
îmi veţi găsi umbra-părerilor de rău-
supra(Pusă
peste sfârşituri
şi aşteptări
în glas
în gesturi amânate şi în catedrale
suspendate
fără de popas
mă voi şi întoarce
la rădăcini
-pendul cu limba ruginită
suspendat-


runa

9. vorbesc despre un timp
al straturilor de zăpadă
pitici online îmi dau like
schimonoşindu-şi feţele
se aseamană cu tufele de trandafiri
sălbatici miros a ierburi creţe
adăpostesc
tavane de cenuşă
scot fumul din hornuri
ca să îmi clădească o nouă lume
peste orizonturi
doar o mână
mă aşteaptă





10
statică

.. prin mine trec
izvoare tulburate de
mugetele cerbilor de argint
şi toate ploile astea
îmi zidesc neaşteptările
socotindu-mi braţele de lut
cu spaima îngropată
de demult
care m-a numit
Femeie simt umbrele
cum îşi trec mâinile osoase
prin mine
ascultă!
mă alunecă
în tăceri strigate
în cântece vii
ecouri mult prea încercate
cu pleoapele de plumb

dar, iată-mă!
stau iară piatră
îndelung șlefuită
în inima unor statui



prestidigitaţie

11. la mine în cuvinte nu
mai moare nimeni
s-au închis
cimitirele de ceţuri

năluci cu umbre şoptite
vor urca agale
pe un alt drum
ascuţind
glasul răguşit al lumii
cocoşi de tinichea vor trâmbiţa
întru un alt început
la mine
în cuvinte
empatizez
cu desparţirile
de inimi roşii



e ceva ce nu mai pot controla

12. cu rădăcinile tăiate cu
umbra trupului meu
sângerând
scriu în cartea vieţii
zădărnicia unui chip

observ(e ceva îmi zic
intens
interPus
ca un zid
nemăsurat
pe care nu
mi-l mai pot controla)

aştept să se destrame cerul
în pâlpâiri albastre

aripa de stea
croindu-mi veşmântul edenic
-dorul meu nestins
zic-
tremurat
ca o ninsoare abstractă



Uneori trăiesc sublimul


13. ca pe un sentiment
al abisului
mă simt
vioară
planând
pe deasupra râului
de fluturi
mă îngrop adânc
între întuneric și lumini



https://images-blogger-opensocial.googleusercontent.com/gadgets/proxy?url=http%3A%2F%2F4.bp.blogspot.com%2F-fA0HXA8JDJY%2FU4IXwxafvzI%2FAAAAAAAABrI%2FPhD1TnAv6yo%2Fs1600%2F134.png&container=blogger&gadget=a&rewriteMime=image%2F*cât mai adânc
strivindu-mă
în spumă de petale
și-apoi sap
iară și iară
sap
înălțându-mă
zilnic



Postumă

14.Și ne vom și stinge
Călătorul meu negând,
Uitat în trist acord sinistru,
Astupat.
Și noaptea mă va țese
Luminând/cu lacrimi vii
De neuitat
Cu mâinile-i prea aspre
Cu palma ei de înspinat
Obrazul ros îmi va cuprinde
Sădindu-mă/femeie, om și gând
-Tăcere de strigat-
Și ne vom stinge
Ochiul meu de foc,
Uitat în vatră
Să mă ardă
Strângându-mă
Văpaie-om și foc-
Voi lumina-lumină stinsă-
La un loc sau vâlvătaie...


ars poetica

16. mi se îngăduie să trec
prin râuri de iluzii
,,născut, iar, nu făcut,,
captiv pe un țărm
al marilor înfrângeri
mi se permit uitările
în oase sugrumând tăceri
și acel miracol
încă ridică pleoapa
în care n-ar mai crede
Nimeni
înaintează sufletul cu mâinile
legat de un perete
trupul meu cald
anume
jertfă
atârnând


peregrinarile mele

17. se vor frânge
într-o tranziție post
revoluționară/post/de/ce?mbristă
oameni cu tălpile din fier
îmi vor acoperi grumazul și
eu am să mă strâng
ca un melc în cochilia lui umedă
ochi
sărutându-mi
fruntea până mă vor adormi
în umbrele cărnoase
poate îmi aduci Tu
seva frunzelor curate
care-au uitat să mă locuiască

hunting

18. cu ochi de pisica bolnavă
mă privesc desprinzându-mă
din umbră oamenii
îmi vânează căderile
suntem ,,care pe care,,
imitând sunetele nopții
la câte un pian cu clape ruginite
( punem copiilor câte un curcubeu)
aruncăm un deget foarte sus  așa
din des)cărnat spre încărnat
cu priviri furibunde bine fixate
suntem desprinși din aceeași așteptare
și totuși sfârșitul pândei încă n-a venit
ghearele mele se înfruptă
din gheară de pisică
eterna scară îmi toarce
degete din sârmă
femeile însemnează
tristețea pe asfalt
alăptându-și pruncii
tresar geometric
i-așa o iluzie de-o clipă
a cheilor răsucite
și peste flori
nemuritoare
cad gloanțe de argint

trec nopţi



nemăsurate apusuri
îmi cresc și descresc
pe sub gene
cu pumnii ascuțiți şi
lutul acela numit vietate
îmi numără pașii
cu arcul trăgând
în forme de inimi trec nopțile mele
încercănate cu mâinile pâlnie/ păsări de pradă
strigând în urmele drepte
cineva m-ar putea răni și
lutul acesta izgonit
turnându-se-n tine cine
l-ar mai putea recunoaște
rezemat -umăr dat morții- nechemată
a mea iubire îl va urî
dar vino şi mestecă pâinea ta nefiartă
în palma cea crudă
frunza de umbră va trezi


deasupra mării

20. am un ochi cusut în ceafă
așa cum îi stă bine
unui vultur la amiază
mă cobor pe aripile
mele înnegrite strângându-mi
împrejur aceeași rochie de muselină
pășesc pe clape ruginite.

Prietene, privește!

,,am ochiul tău de vultur,
prea(crescut
în pieptu-mi ipotetic,
și la răspântii
îi caut locul
printre stele,,.


Haiku


clipă de măslin
ochi de noapte atârnat
rana gurii-stea



Niciun comentariu:

dincolo de umbră

desfac lanțul de după gâtul nopții mă aplec asupra aceluiași ecran-gigant luându-mă de mână cu toate umbrele mele da...