vineri, 12 august 2016

Ochiul umbrei mele

Ai vrut să urci până la mine,
pe-o scară nesfârșită. Să urci treaptă cu treaptă,
ca-într-o capelă părăsită.
Dar ți-am strigat când ai ajuns la jumătate:
-Iubite, asta e-o impietate, căci lângă mine e o treaptă frântă.
Iar șoaptele ce le auzi în noi, nu eu le cânt.
O altă neînsemnată femeie ți le cântă. -Sunt
ibis, pasărea zglobie,
iar cântecul ce-n mine-l port,
și morții ar putea să învie. Așteaptă-mă! Am să cobor spre tine cu fiecare
treaptă şi sufletul hoinar spre Poartă chiar acum mi se îndreaptă. Căci ochiul
umbrei mele se-nalță către cer
iar lumea pământeană
își caută azi locul
prin apă și mister. Bucățile de trupuri se-nalță lin în zbor,
şi simt cum chipul meu de cioburi devine mai ușor. Din piept mi se
prelinge un bob curat de rouă,
e-o lacrimă albastră,
şi ochiul umbrei mele
a început să plouă.

în imaginea atașată este un tablou realizat de Laura Mihalca, inspirat de acest poem(Laura a expus pe data de 9 aprilie, 2010, la muzeul Sadoveanu din Iași, 12 tablouri inspirate de versurile poeziilor mele publicate în volumul „Lumea din oglindă”.Lucrările ei reprezintă grafica acestul volum și au putut fi admirate timp de câteva săptămâni în incinta muzeului)

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...