ai grijă de azi

cât de mult ne aparținem
nimeni nu ar crede iubite
ne îngână corul albastru al
pisicilor nebune
amestecate-n pașii
cu colți de sânge

dar ai grijă de azi
 las ţie trupul acesta
care nu mai știe a paște
şoareci în grădinile de fluturi

îmbălsămează-l lustruiește-l
bine prea curând se trag concluzii
pripite se aruncă cu pietre în urme
ascuțind cuțitul în obrazul celui mai plăpând
şi cicatricile pot fi niște semne săpate pe
mâinile înmănușate
cu suflete umflate ca
niște păpuși îngrășate
crescute-n crucile de lemn

vine potopul!!!

ai grijă iubite
ochiul de păianjen a început
să plouă cu picături
de sânge
vine potopul!!!
trage corabia lumii
tot mai aproape
pregătește-te!
vreau să te (pre)fac într-un
alt noe cu plete înecate
în valuri de ceață mai
mândru/ mai aprig
cu aripile despicate/
eteric/navigând

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=NL2E3nF7Zzw

la poarta oraşului pierdut

îmi vopseam buzele în negru
şi unghiile cu praf de timp
fiica mea îmi aducea
caietul cu foi de mătase
pe care era scris
MANU-Scris
mă îndemna să scriu
doar pentru ea
sau pentru umărul meu
dislocat de gura unui înger
ies fără de lacrimă
din ploaia de umbre
ca şi cum aş ieşi
dintr-o casă pustiită
ca şi cum aş ieşi neterminată
de sub dalta unui meşter făurar
mă dor ochii mă dor oasele scurse
şi mă las pradă minţii tale
trebuie să mă vezi aşa cum nu sunt
o apă învolburată
în care se ţes noi anotimpuri
din ce să mai trăiesc doamne
şi simt cum
din mine ies braţe
puternice fără de unghii
îndreptate înspre grumazul
omului fără de sânge
înlemnit la poarta oraşului
pierdut

într-o zbatere de pleoape

o altă scară
un alt cer
cred
şi
apoi o altă scară
atârnată de trupul bărbatului de plumb
ascuţit în razele luminoase şi albe ale
unui disc selenar
învârtit
de pitici hidoşi
opintindu-se
să îmi oprească mintea
AŞA
ca pe un ceas
întârziat
ascuns
într-o zbatere de pleoape

ca un centaur cu aripa intrată-n coastă

aveam câte o plasă pentru umbre
şi alta pentru suflet
alergam
cu tălpile dezgolite
de copii amuţiţi
până la holm întunericul
se lăsa ca o pâclă
în urma noastră
auzeam paşi fără de timp
ştiţi pe aici pe undeva
se află un cimitir în care au îngropat
un copil un om şi un câine
ne zicea marica şi noi zăream
de departe mormintele proaspete
cu flori la căpătâi
în jur mirosea a levănţică
a tristeţe stinsă şi a moarte topită
în murmur de bocet înfundat
simţeam mâna uriaşă din buza dealului
cum se înălţa îndemnându-ne
veniţi veniţi apropiaţi-vă
oamenii cu gurile de şarpe
se ascundeau între maluri
iar pe sub ferestrele întunericului
se contura clar o altă masă a tăcerii
cioplită cu modestie de un alt brâncuşi
la fel de simplu ca un centaur
cu aripa intrată-n coastă

amintiri de dincolo

nouri de fum se desprindeau din obrazul nopții
tata mă anunța că o să mergem mâine la săveni
dar nu ştia încă pe care dintre noi să aleagă
nu îndrăzneam să îi spun că mâinile mele de cauciuc
aşteptau demult plecarea asta într-o tăcere mormântală
alergam desculţ până la pârâu să îmi desenez pe ciment
visele cu piatră albă şi moale îmi aprindeam pentru o vreme chipul
în oglinda apei şi durerea ardea în mine pentru o secundă
ca o piatră ascuțită vroiam să fiu iar în fotografia îngălbenită
din album să zâmbesc strâmb în dreapta tatălui meu
lângă sora mea și cei doi frați mama să mă strângă protector la piept
să mă împiedic și să am genunchii zdreliți mă rugam:
-fâ-le doamne un cuib în inima mea auzeam ecoul vorbelor mele
spune-i tu tatei să nu mai rupă crengile uscate
din copacul facerii care îmi acoperă plămânii şi
să privească până dincolo de aprinderi
să mă vadă chiar și dincolo de nouri
(sunt păpușa veche nechemată /
cu rochie din stele/ cu degete din piatră)
prizonieră în turnul de cenușă mama îndesa ceva în traistă
făcându-și de lucru se și arătau luminile orașului
oameni neobosiți fluturau mărfurile unii înaintea altora
sugrumându-și orice fărâmă de gând cu chemări lumești
alerg alerg de-a lungul străzilor aveţi grijă la haină
le zicea tata celor două fete luate în căruţă de ocazie
să nu mi-o pătați ele chicoteau zâmbindu-i complice
îşi boiau unghiile cu ceară albastră lăsând urma unor lacrimi fierbinți
să se prelingă în vad peste umărul lui cristalizat

stampă stingheră

1. stingher într-o lume de cuvinte
am să despart apele
de prispa casei şi
am să cioplesc din ochi
umărul femeilor de nisip
să îmi aşez trepte
înspre un alt cer.

2. sunt un vânător de umbre
fără de monoclu
sau baston cu
mănunchiul argintiu
în formă de şarpe.

3. dragă moarte dacă citeşti
toate acestea să nu îmi calci
peste urmele ude tremurând
nici limba uitată să nu mi-o îmbălsămezi
în veninul unor dimineţi îngheţate
să nu tragi clopotul peste o
catedrală de cuvinte împerechiate

4 lasă-mă crud aşa cum am şi fost iar
ochiul minţii înspre buza cerului
apleacă-mi-l împăturind lumina
în umbra oraşului de plumb
o să explodez sub formă
de vultur în zbor
pe o efigie romană