Prestidigitaţie

Eu sunt străina făra nume,
Venită-n vise pe furiş,
Strivind tăcerile în spume,
Mulţimi de trupuri ne-ntrupate
În inimă am stins.

Eu sunt o stea din carul mare,
Aprinsă-n cerul meu de nea,
Cuprind cu mâinile de soare
Eternul tău de catifea.

Mai sunt tăcerea ta din zori,
Ascunsă-n roua florilor de mai,
Străinilor le vând fiori
Şi le împart ecoul firelor de rai.

cum ies din pământ platanii

păsări oarbe cutreieră drumuri neumblate
păsări aprinse au stins apusuri
peste inima mea
şi eu mă ascund
în scoarţa copacului foarte albă
a tăcerilor târzii unde
nu e prea lesne visarea
încă aud cum ies din pământ platanii pârâind
ca într-un scâncet sugrumat
ca într-o chemare albastră
desenând strigăte pe
geamuri fumurii foşnesc
umbre în rochia împleticită a singurătăţilor mele
înfloresc dimineţi până se risipesc
şi îngheaţă astupând locul
deschis al inimilor mele
ca pe o rană uşor cicatrizată
care încă supurează adânc
la margine de suflet
dezrădăcinat

Dorina Neculce: pasărea din piept

Dorina Neculce: pasărea din piept: mă amestec printre baionete copiii decupați din perdeaua cerului fac semne sunt o hârtie vie ieșită de sub buza omului de fum viața ...

am recuperat contul

voi reveni cu poezii noi.

Multumesc echipei Google pentru ajutor!!!

wandering

they gave me a baby
from the train
I did not know him
"It's yours," they said
and
since then
I walk every day
ftom to  stop him crying
the train is swinging us
and he sings for me
with a disappointed harp
my baby
never fall asleep
he stuck to a blue bench
He balances his hands
besides my inert body
looks at me
do not listen to me
but I know them
habits
whine
I get it in my arms
and we run
over the days
on an illusory field
terribly sad
occasionally
the black rose
flourish
and showing us candor and thorns

ochi cu spatele curbat

chipuri de fum cu buze învinețite
se apropie de scoarța uscată a pământului
de pe umerii zorilor
înalță gândurile cenușii
în forme ascuțite în palmele mele 
simt urmele sufletului tău calde şi sidefate
cu puternice amprente de ierburi amare
îmi caută nemurirea

rătăcită sub o geană de naiadă
caută un ochi cu spatele curbat al păsării
care strigă veșnicia pe nume
şi ascunde jertfa în templu
în mirosul de carne
aprinde iar focul deznădejdii
porţile masive rămân închise
drumul a intrat în rutină
pe o cale a păcii
cuprinsă de mărăcinii vremurilor.

Templul Luminii

În Templul Luminii nu era frig
femeia își ascundea ochii încercănați
sub voaleta cenușie trăia un deja vu cutremurător
pe insula frământărilor sunete metalice tăiau zarea
de dincolo în pasul sfârșitului de veac
se apropia fantomatic închipuit în pasăre
copilul cu șoapta valului pe buze.
ca într-un ritual străvechi i-a ridicat voalul cernit
a privit în ea ca într-un mormânt cerul s-a deschis
și alunecau în primăveri tomnatice
somnul le spăla fața cu lacrimi împrumutate
doar țipetele triste ale pescăruși fugari
au declanșat în ea potopul
și-a coborât în trup treaptă cu treaptă
ca într-o catedrală scufundată
ieși după o vreme cu flori de gheață
înflorite pe sub tâmple.
gândea că a crescut și
că acum l-ar recunoaște
după veșmintele de șoim striga
striga când deodată a răpus-o setea
dar a băut lumină pășind solemnă peste ape
cu ochii larg deschiși cu genele întredeschise
a înserare.
.......................................................................
pescarii doar pe ei îi mai aude
cum își întind cu nepăsare mrejele
aude și dangătul de clopot
ba vede chiar şi templu scufundat
în marea
de oameni
de gânduri
de amintiri...