stropii din cupa crinului unui arhanghel
glăsuiesc despre orașul cu numele de ceară
oamenii alunecă metalic în asfaltul umed
unde răsar multe cuvinte
diminețile respiră
în palma mea
s-a strâns lumina cu genele ceruite
deschid ochii doar cât să se facă noapte
mulțimi de constelații mi se încarnează pe obraji
pe bulevardele pustii ecrane uriașe
succed aceleași hipnotice imagini
cu străzile topite
aici vin pelerinii
aduc ofrande înalță mâinile spre cer
de ieri li s-a deschis
o nouă poartă
orașul înghite nume și
scuipă încă un erou necunoscut
ascunde sabia sub temelia seculară
îngerii au aripi dezlipite
din umerii cu cioturi
le cresc ierburi și mărăcini
&
nu mai alunec în pas profan
orașul m-a închis într-o biserică
întruchipată-n sfeșnic argintiu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
foșnetul din tine o să îţi acopere ochii în prag de noapte singur cu umbra ta îmbrățișând albastrul cerului întunericul o să se scurgă ... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu