mă închid în ochiul de sticlă
trupul mă strigă pe un nume sacadat
într-o numărătoare abstractă
se face iarăși noapte
perdeaua neagră sparge valul
surâsul îngheață lacrima de jad
oracolul deschide gura
în buza timpul
sap noi labirinturi
iar se face iarnă
o altă iarnă furibundă
cu fulgi de fluturi galbeni
răsturnați pe gene
pământul mă strânge
în straturi de ceață
şi am uitat plânsul
cu palma peste gură
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu