suntem închiși
în cercuri de foc
tăcerile noastre se întretaie
în cuțite de cuvinte
aruncate pe asfalt
încă nu s-a împlinit sorocul Doamne
îngerii tăi trec prin anotimpuri inegale
cu încălțările de fier în mână
nu fac zgomote deșarte nu
ne tulbură visarea
doar pâlpâirea aripilor
ne cutremură obrazul
și noi umpluți de singurătate
privim parada sufletelor alungate
ca pe un straniu sentiment amputat
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu