marți, 6 octombrie 2015

ochiul



În jalnice ecouri neiertate,
Şi zidul sacru a-început să plângă,
Se zbat în mine păsări neînaripate,
Zăpadă mă sufocă, îmi trece peste tâmplă.

Privește-n silă moartea,
deschide ochiul hâtru, învinețit pe gură,
Așază-n palmă capu-i mândru,
M-acoperă cu zgură..

Mi-atârnă trupu-n soare
Se uită cu-împăcare,
Își trage-n umbră chipul
Și-nvață cum se moare...



Niciun comentariu:

prea(lăuntrică

simt cum mâna mi se întinde peste timp luându-mi locul de acum locul meu încape într-o virgulă într-un singur punct m-aş și ascunde D...