nu e momentul
să mă mai țin
de promisiuni
șansa nu mă poate ocoli
sunt un călău cu măna
cusută în sânge am
un acvariu şi un singur nume
lipit de urechea stângă
oamenii îmi strigă
pe același ton gingășia
e ca o urmă adânc săpată
de la o vreme pot
să dorm liniștită
între amintiri strigate
fiecare ticăie pe aceeași limbă şi
mă acoperă cu propria piele
e timpul să îmi cizelez şi eu
cum se cuvine poezia
să o scot din când în când
în lumină ca pe un anotimp neperisabil
des)
cusut deasupra lumii
înrolat cu bocancul ros
într-un marș forțat
duc un război
cu strigătele nopții
de parcă un străin
mi s-a așezat alături şi locuiește
în aceeași inima cu mine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu