rod al clipei-veşnicia-
din pământuri dă să iasă,
un ţăran şi-adună zorii
adunând lumini în casă.
n-au uitat de noi, străbunii
ne-au turnat în temelii,
umbra noastră printre pietre-i
duhul sfânt din veşnicii.
neîncetat îmi curg izvoare
peste ochi şi trupul meu
îmi-adună gîndul iară
căutând pe Dumnezeu.
strig s-audă şi păgânii:
-neamul meu şi limba mea
au fost vatră prin credinţă
şi nimic n-o va schimba.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu