sâmbătă, 8 august 2015

când noaptea nu mai vrea să vină

întunericul mă cuprinde pe
sub piele cu murmur de noapte
îmi intră în trup îngreunându-mi pașii
cobor înspre catedrala neamului cu
toți copiii orfani de mână călugări
cu cagulele trase pe față încarcă automatele
țintind fix în inima mea s-a adăpostit
un stol de păsări oarbe țipă straniu
sfâșiind catapeteasma bisericii golia fluturii timorați
se aruncă din turla proaspăt renovată își smulg aripile
ponegrindu-și picioarele cu sânge ascut sunetele
clopotului de aramă dându-ne vestea unei
învieri fără de slujbe fără de popi împiedicați în
sufletele copiilor nu ne mai
trebuie aripi
zborul e o necesitate a
gândurilor sinucise

Niciun comentariu:

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...