sâmbătă, 8 august 2015

când noaptea nu mai vrea să vină

întunericul mă cuprinde pe
sub piele cu murmur de noapte
îmi intră în trup îngreunându-mi paşii
cobor spre catedrala neamului cu
toţi copiii orfani de mână călugări
cu cagulele pe faţă încarcă automatele
ţintind fix în inima mea s-a adopostit
încă un stol de păsări oarbe ţipă straniu
sfâşiind catapeteasma bisericii golia fluturii timoraţi
se aruncă din turla proaspăt renovată îşi smulg aripile
ponegrindu-şi picioarele cu sânge ascut sunetele
clopotului de aramă dându-ne vestea unei
învieri fără de slujbe fără de popi împiedicaţi în
sufletele copiilor nu ne mai
trebuie aripi
zborul e o necesitate a
gândurilor sinucise



Niciun comentariu:

dincolo de umbră

desfac lanțul de după gâtul nopții mă aplec asupra aceluiași ecran-gigant luându-mă de mână cu toate umbrele mele da...