miercuri, 18 martie 2015

lumească

frigul
îmi cade
ascuţit pe limbă
lăsându-mi semne
adânci îmi amintesc de mama
de fruntea ei mereu trează
de locul de lângă geam
fără de umbră locul acela strălucitor
ca un soare adormind
peroanele urâţite de
trecerea trenurilor morţii
trenuri umplute cu carne
trenuri îmbâcsite de umbre
un horia sima
ascuţindu-şi morbid
barba sub lumina
dureroasă a unui brici

Niciun comentariu:

amnezie poetică

mă închid în ochiul de sticlă trupul mă strigă pe un nume sacadat într-o numărătoare abstractă se face iarăși noapte perdeaua neagră spa...