***printre stele***

ni s-au adăpat zările
cu nemărginiri imaculate
-cutremur în trupul oglinzii-
firea mea pare mai presus
de orișice
legământ...
surâsul meu stors
în cochilii de melc
cine l-ar mai putea cuprinde
cu pâlpâire de cristalin.
dar iată-mă
cum parcă merg.
pe cealaltă parte
fără să te ating,
ca o pentagramă
sfâşiată
ochii tăi calzi
nu se mai sting-amintire
pururea vie-
încătuşată
în palma unor frunze.
ce slabă amăgire
de moarte.
într-o zi
o să alerg
pe o curbură a mâinilor tale
cu arborii crescuţi
pe umeri coborându-mi
calea printre stele