marți, 8 februarie 2011

Înălţarea



au amorţit umerii cerului
nu ne mai putem desprinde
cu gurile arse
cu gândurile seci
peregrinăm pe la porţile
bogaţilor cerşindu-le milă
coşul pieptului ni se umple cu  pietre
,,acest veac pare bolnav
zic acest veac
îmi refuză
condamnarea
de la o vreme
parcă tuşeşte
şi sigur o să moară,,
remmy îmi întinde palmele
pe rând umbra cuielor
ne fumegă amăgirea şi
smulg din porumbelul
albastru gura leului de plumb
încercând să îmi înalţ
tălpile
cît mai sus

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...