Înălţarea

au amorţit umerii cerului

nu ne mai putem desprinde

cu gurile arse

cu gândurile seci

peregrinăm pe la porţile

bogaţilor cerşindu-le milă

coşul pieptului ni se umple cu  pietre

,,acest veac pare bolnav

zic acest veac

îmi refuză

condamnarea

de la o vreme

parcă tuşeşte

şi sigur o să moară,,

remmy îmi întinde palmele

pe rând umbra cuielor
ne fumegă amăgirea şi

smulg din porumbelul

albastru gura leului de plumb

încercând să îmi înalţ

tălpile

cît mai sus