MA CITESC INGERII RATACITI....

Mă citesc Îngeri rătăciți


Sunt vrăjitoarea cea bună.
În mine nasc păduri
Și se îneacă râuri
Sălciile își piaptănă pletele
În oglinda ochilor mei.

Mă citesc îngerii rătăciți...
Filele mele sunt trupurile lor,
În gura mea se aud strigătele pierduților
Ca într-un cimitir din care morții
Au evadat prin crucile de lemn.
Nealinații își mistuie așteptarea
În ecoul sufletului meu...

Sunt gara în care trenurile au capete de oameni și
Oamenii au trupuri vagoane.
Îi călătoresc neobosiții corbi
cu ochii flămânzi și aripile strânse
Împrejurul ciocurilor oțelite.

Sunt Pomul Facerii de bine.
Poame negustate stau în ramurile-mi
Ce-au fost cândva brațe.

Aș putea împărți Fericirea.

Proptiți fruntea în spinii
Pomului din mine. Mâna de va fi întinsă
Vor curge roadele. Sunt ,,Vrăjitoarea cea bună,,
În mine mai nasc pădurile
Ceruri de curcubeu...

Ioanid Romanescu

CANTECUL PASARII SPIN....

Înălţarea

au amorţit umerii cerului

nu ne mai putem desprinde

cu gurile arse

cu gândurile seci

peregrinăm pe la porţile

bogaţilor cerşindu-le milă

coşul pieptului ni se umple cu  pietre

,,acest veac pare bolnav

zic acest veac

îmi refuză

condamnarea

de la o vreme

parcă tuşeşte

şi sigur o să moară,,

remmy îmi întinde palmele

pe rând umbra cuielor
ne fumegă amăgirea şi

smulg din porumbelul

albastru gura leului de plumb

încercând să îmi înalţ

tălpile

cît mai sus

păpușa mea cu ochii stinși

păpuşa mea cu ochii stinşi
(din volumul Lumea din oglinda)

păpușa mea cu ochii stinși
îmi șterge tălpile cu
plama dreaptă
să îmi păstreze-n taină pașii
mai lasă numele să
îmi plutească precum
un fluture în crisalidă
deasupra amintirilor
o chem -păpușa mea cu ochii goi-
împărăteasă peste gânduri
îi fac un semn
cu chipul înroșit de sete
o îndemn să nu-mi zâmbească
i s-ar desprinde capul
și-ar curge peste mine
o altă lume
cu paravanele opace
şi alte mii de ascunzișuri
din gura nopților de-o vară
topite-n sunete de trâmbițe.

la poarta zorilor

îmi amintesc ziua aceea în care
îţi deschideai pleoapa asupra luminii
iar eu îmi lipeam urechea de talpa cerului
şi ascultam tăcută plânsetul acela sinistru
al dorului uitat lucrurile îmi vorbeau
în sunete demult uitate

şi am început să te caut
pe cărarea deschisă a cerului
în mirosul îmbătător de lavanda
numărându-mi pășii
într-o matematică absurdă:
o mie de chemări
sute de duminici
lipsite de mine
o mulțime de nu
împărțită la da tot
alergam pe margine de timp
să îţi aduc nevrozele mele
roase în mijlocul zilei
de gura flămândă a soarelui

acum las amprenta nopții pe un obraz
încremenit la poarta zorilor
care au uitat să ne mai trezească