sub doua semne

uneori simt gustul

apei de cristal

ca pe o ploaie vaporoasă

în care m-am amestecat

până la cel din urmă verde

confundându-mă cu Universul

am învățat că nu mă pot ascunde

şi sunt asemenea răsculatului

căruia îi cară urmele bocitoarele

târât prin colbul istoriei

tu mă numești lucoare

te simt ca pe o așteptare

ce îmi ridică mâinile de fum

spre tine mă îndrept militărește

îmi răscolesc sângele în rană

aud cum răsuflă orașul

plictisit sub două semne

de întrebare

cât două porţi uriaşe

învăluite în umbre de cetini

Cad suflete

Cad suflete din cer,
ca o ploaie albastră de fluturi.
Privindu-le haina de fier,
Le strig să se oprească o clipă,
să le destăinui visul trist de-aseară.
Dar ele cad, fără oprire,
și prima, și ultima oară.

Aripile lor ușoare mi se zbat sub pleoape,
Le simt în inimă, în gând,
în coastele, toate.

Strig:
-Uite, ploaia mea de suflete-fluturi.
Am trimis-o să îți aştearnă pe față săruturi,
cu aripi albastre-străvezii,
să te-ntrebe dacă ochii ți-s vii.

Să ne urcăm pe scara trupurilor-fluturi, spre cer,
aviea, să plutească, pe chipuri, același mister.

Speranța îmi ticăie fruntea
cu zgomot de șoapte,
O pasăre roșie cu ciocu-i de foc
îmi cântă în strania noapte.
Se uită la mine și mă întreabă cine sunt.

(În talpă rănile mi-s grele
și Timpul mi le vindecă, mergând.)

-Străină sunt, în astă noapte,
și-mi caut sufletul pierdut…
Dar cântă, cântă mai departe,
prin geam, în zare,
zburând eu l-am văzut!

ars poetica

călătorește poezia mea
înspre o altă lume
neștiută în pânza marilor iluzii
nechemată târându-și ofranda
ochii mei cred că doar distanța
de la inimă la trup ne mai desparte
..........................
privesc peste timp
o jumătate de trandafir
îmi acoperă fața
din ce în ce mai neclară ca o oglindă ascunsă-n surdină
poezia mea te însoțește mereu și mereu
într-o lumină nu tocmai întunecată
își croiește calea ca aburul cald
răcorește răsuflarea:
-o amintire pe jumătate neuitată-

chemare

nu mă mai îmbie cocorii
cu fâlfâirile lor diafane şi uşoare
sunt o puternică aşteptare
a ceva ce nu ai crede
că s-a şi petrecut
o uşă se închide în
semne de întrebare
şi noaptea parcă m-ar fi avortat
ca pe un şoarece fără de simţiri
căruia un exaltat i-a cusut aripi de cer
în pântecul mamei stau chircit
ascultând cum se strânge lumea
tânguindu-se în descânturi de demult
nu mă mai ademenesc nici
iubirile ţesute în penele păunilor
ce-au amuţit împietriţi într-o
tainică şi neîmblânzită chemare

În liniștea Ta

foșnetul din tine
o să îţi acopere ochii
în prag de noapte
singur cu umbra ta
îmbrățișând albastrul cerului
întunericul o să se scurgă
străveziu
zi după zi iar tu
te vei scufunda
şi umărul o să reteze nourii
cu pocniturile din oase
te vei trezi ascuns
ca într-o pelerină
plutitoare în liniştea Ta

zâmbete schimbate

zâmbetul acela
care putea schimba
culoarea nopții l-am dat aseară
păpușii cu ochii decolorați
plângea în brațele tale
rochia îi atârna
peste genunchii zdreliți
nu mai putea duce
răceala buzelor tale

i-am tras mâinile de pe
față și ți-am lăsat urma de nisip
ca să îți arate locul de unde
mai poți auzi poveşti sumbre
despre o altă bătălie
a valurilor cu talpa cerului

lasciv amenințând a trădare
schimbăm zâmbetele
pentru încă o noapte

Dacă

Dacă aş mai avea un ceas,
aş putea vedea soarele din ochii tăi
şi aş număra fâlfâirile aripilor
păsării care ne poartă singurătatea
în dangătul serii.

Dacă aş avea ceasul acela
care îmi lipseşte din clepsidră,
aş putea să-ţi număr pe obraz
clipele care ne scriu povestea
risipită de albatroşii mărilor
cu nume de sori
şi chipuri de piatră prăfuită.

Dacă aş mai avea un ceas,
ţi-aş opri zbuciumul, şi l-aş aşeza
pe ţărmul grunzos, fierbinte,
doar ca să privească zarea
care ne desparte de cercul înscris
în zboruri înfrânte.

Dacă aş mai avea un ceas,
căutările m-ar picura în adânc
şi mi-ar lumina chipul,
dezrobindu-mă,
să îţi fiu aproape.

Dacă aş mai avea un ceas,
poate m-aş bucura mai mult
de tăcerile care s-au lăsat peste noi
ca o mantie cernită.

Dacă mi-ai cere, poate
aş mai găsi un ceas,
pe care l-aş aşeza
pe un perete de suflet,
să îţi ticăie uitarea
în nopţile grele.