...în dramă-ca atare

şi cerul nu înceta să îmi cresteze

Timpul părea că nu se mai sfârșește

îmi intrau iluziile-n carne peste

numele lui se lăsa ca o perdea

alunecoasă lin Tăcerea

o tăcere neîmblânzită

crescută-n chipuri de granit

oricât aş săpa...

... tot nu aş reuşi să-i umplu groapa

în care au început să crească ochi

goi ca ai statuilor aztece

îmi zic şi scot printr-un perete translucid

o mână ca o arcada foarte înaltă

las brațul să slobozească sângele albastru...

Dar până când? Să caut?

şi caut febril cu mâinile înghețate

surâsul meu cu prea multă grijă agățat

la cumpăna dintre ani

Răscolind ceva ce ei numeau: Apusul.

-Să nu mă uiţi!!! Auzi? vorbeam haotic

unui partener necunoscut,

Şi tu (în nopţile când auzeam

doar urletul de lup) neîntrebat

te încurcai în gesturi albe nepermise

mă aruncai cascadă peste maluri

dezgolindu-mi bucățile de suflet

înveliș captiv-neprimenit-înlănţuit

şi neînduplecat-o umbră adormită

în pâsla căutărilor de lespezi--

mă rupi şi mă zdrobești

precum îţi e şi voia

şi-am să stârnesc de acum multe

confuzii: Purtându-mă în dramă

- ca atare...

epitaf poemului albastru

parcă cineva îmi strânge mâinile la spate și
îmi execută toate cuvintele pe rând
fug îngrozite prin noapte
cerbii îmi târâie umbra
spre râu cu mugete prelungi
cheamă iubirile pierdute
în pâcla înstelată
las toate trupurile scufundate
în toate durerile lumii
ca să însăileze cerul
peste urma mea fugară
nepătrunsă de mormânt.

atingeri de lumină

sunt reduceri azi la second hand ochi
buze prieteni sentimente expirate
trupuri năduşite nimeni nu are voie
să atingă femeia singură în
nopţile ei aspre în
plânsetul ei fraged
nimeni nu ar trebui să-şi facă
un culcuş din regrete sau milă
din legănări de timp nimic
nu se mai poate naşte
gândesc
e spre binele multora
să cresc în palmele-mi calde
un liliac albastru cu dinţii de foc
e spre binele
şi mă contopesc iară cu timpurile mele
-mantii stelare însângerate-
într-o incredibilă grămadă de trupuri
veţi îmbrăca hainele cele mai albe
şi o să vă înclinaţi aşa uşor
spunându-mi zâmbind: condoleanţe!
dar eu n-am să mor-pod înfrigurat peste un pustiu de ape-
şi n-am să mai plec precum vă este voia ci am să rămân aici
înfiptă în (răs)cruci numărându-mi dimineţile cenuşii
şi tăcerile albe pe care mi le taie vântul
sărutându-mi glezna
ai să te răsuceşti
ai să te răsuceşti prin toţi porii
ca eu să pot cândva să mi te fac umbră
şi în locul dintre inimi să te ating

... e timpul

doi câte doi
astfel prin pustiu
târâm crăpăturile tălpilor noastre
suntem mai liberi
suntem mai singuri
suntem mai goi
pe dinăuntru
speranţe sparte
în colţi de timp
hai repede
e timpul îmi zici e
timpul cămăşilor înflorate
cântec de leagăn numai
de tine ştiut într-o îndelungă
şi nemeritată aşteptare
ah aşteptare hai repede
repede te-ndeasă chiar timpul
pânze de păianjen coborând

dar tu desenezi liniştit
aceiaşi balauri din copilărie
cu degetele rătăcite
 în altă ţărână
doi câte doi
agăţăm peste ramuri pustiul
tărâm al tălpilor  suferinde
pe când ne înghite în răstimpuri câte
un future-faur cu ochi de maghiran
cu gheare cusute înadins pregătite
să taie feliile de soare pe
sub pământ

între două lumi

pe obraz mi s-a lipit o pasăre amară
şi o privesc aşezâdu-mi cât
mai aproape coada ochiului...
ca un condamnat la moarte care ar
cere dreptul la o ultimă dorinţă necugetată
(.............................................................)
la capătul strident al durerii
moare întotdeauna cineva şi
cineva foarte murdar
mă strigă adresându-mi o
nejustificată întrebare
în momentul Acela
mă trezesc doar cât
să iau seamă că am răsărit
dintr-o rază adâncă explodând fantasmagoric
printre ierburile ţesute mă traversează păsări
părtunzându-mi venele caută un loc odihnindu-şi aripile
când pe un umăr când pe celălalt
mă balansează între cele două lumi
-cheamăt transfigurat- al unui cerber constelar
urletul triplu cutremură trupul de humă al femeii
recompunând-o din silabe şi eu nu încetez
să mă minunez şi să mă mişc
haotic de pe un mal pe celălalt
de pe o punte pe ...cealaltă
http://youtu.be/27Bh1D18lto

şi mâinile Lui

 îmi trag fericirea
peste vălul albit
forfota lumii se înaspreşte
nesomnul îmi aşază dinţii în rafturi
ascuţindu-mă strâng în pumni sângele de plumb
şi îţi scriu cu nepăsare iubite mâinile tale necuminţi
îmi aduc fărâme de soare buzele tale de argint
îmi aşteaptă bătăile de aripi
asfinţitul mă cheamă
în cămările tale adânci
ne sunt căutările
legănate de păpuşi cu
ochii împletiţi din ierburi amare
cu pieptul de scânduri te-am aşteptat
pe o cărare de luceferi ascunşi
dar tu nu ai venit şi îţi urmezi nestinşii paşi
peste umerii mei înconjori lumile de hărtie
nouri şi munţi în burţile multor fecioare
ai sângerat iubite al meu
cu nimb de foc
te-am aşteptat şi
tâmplele noastre nu s-au atins
mâinile noastre nu s-au închinat
privirile noastre nu au scuturat cerul
trupurile noastre iedera încă nu ni le-a înveşmântat
voi veni mi-ai zis demult vorbele tale inundate
într-o lumină diafană au murit
voi veeeniii ai tot strigat şi
munţii capetele şi-au aplecat
mâinile mele au tresărit
cununa de cristal pe creştetul meu
s-a dezrădăcinat tăcute zâmbete
pe obraz mi-au înflorit şi tu iar m-ai
strigat rătăcitor printre crengile nopţii
rupeai târziul trupul acoperindu-mi-l cu uitare
scufundându-mă fără milă în râuri de sânge
în râuri de foc în râuri ascunse de nepăsare
mă poţi în luminile amurgului privi căci
îţi voi aduce daruri descusute din talie
îţi voi legăna copi cu tăplile de humă
o să mă înalţ plutind între noapte şi zi
ntre nouri şi ceaţă între hotare
de anotimpuri pentru tine
Acolo voi fi fărâmă de viaţă
înaintea ochilor tăi galbeni
nu voi muri ci voi clinti umărul cerului
te voi căuta printre mulţimile nebune
poate într-o cumplită noapte pe
când nisipul va plânge
şi îngerii mă vor striga
dar  te voi găsi
înfipt adânc în ale mele
coaste

omul cu mâinile de fier

şi el era mereu acolo
omul cu mâinile de fier
apărea de unde nici nu gândeai
cu gesturi calculate milimetric
despica apa îngheţată a nourilor
lăsându-şi mănuşile din dantelă neagră
la vedere
omul fără de carne
cu ochiul de viezure
ne spunea fără să îl întrebăm
pe cine a mai iubit în ultimul timp ce a mai mâncat
înainte de prânz pentru cine s-a mai dezbrăcat
lăsând să îi atârne umbra întunecată
agonizând sub un castan
îmi şi închipuiam
între sprâncenele lui arcuite
o poveste dintre acelea cu gust sărat
uitată în copilărie -o ţesătură îngreunată
despre o floare foarte foarte albă sau
despre cum ne intrau în carne
corzile de la o  chitară
foarte foarte veche
slobozind peste noi
partea mult luminată
a cerului ticsit de aripe
desprinse din umerii statuilor de sare