pe umărul corbului

trăiesc în margine de timp
pe umărul corbului strivit
 în stânci
nejustificat
nu îmi mai plac
surâsurile tăiate adânc
pe un obraz aprins îmi
bat nechematele clipe
oamneii mă privesc suspicios
din dosul măştilor de ceară
lumea se vede mai veselă şi
tristă ca o femeie uşoară
alunecând făţarnic
în cutele cearşafurilor umezite.

(cadânele cu buze alunecoase
îşi tăbăcesc şerpeştile piei
şi-mi răstălmăcesc alt trupul
din ochiul nopţii
se scurg ridurile zvâcnind ca
nişte vene atent secţionate)

voi cumpăra o altă viaţă îmi zic
privind în jos poate prea supusă
pentru o amăgire de vorbe dezrădăcinate şi
voi trăi. da.
voi trăi chiar dacă
se va umple râul cu minţile bolnave
chiar dacă oameni de carton
o să îmi construiască în nesimţire
aceleaşi turnuri aşezate
nu poţi tu gură putrezită
să mi te împrejmuieşti
ca pânza de păianjen
nu poţi să mă jeleşti deacum
am şi mai multe cranii reci
fără de scalpuri
în buzunarele-mi
prea strâmte

zâmbetul tau răsădeşte nuferi

când se retrag zorii 

stele încep a-şi împleti

 cununile de vis

cale de o pagină de carte

 zâmbetul tau răsădeşte nuferi

 miroase a toamnă

 iernile se adăpostesc

 în schit vor curge anii

 se vor aprinde iar luceferi 

şi bucuriile cu gând de floare

 vor poposi împovărate 

la porţile grădiniilor

 îndemnând călătorii 

să îţi cumpere foiţele

 subţiri de aur

e o sinucidere latentă

uriaşi cu frunţile învineţite
până la cer
dărâmă frazele din carte
ştrangulează focuri
sting răni cu fiarele atinse
undeva omul
priveşte ceasul morţii
peste zare alunecând
strălucesc miile de stârvuri
securea cade ameninţând
colţii de lup se îndeasă
străpungându-ne în ceafă
păsări înviază în
măştile din vis
e o sinucidere latentă
adevărul se împuţinează
la chip şi faptă.

-ascundeţi, naiba, urmele domnilor,
curăţaţi rana
şi treceţi dincolo de ziduri
doliul poate să înceapă.

iar întunericul sătul
se lăsa peste umeri
cu paşi de nimfă înverzită aşa
ca o umbră densă
învăluindu-ne cetatea
într-o taină nelumească.

pentru iubire mă voi îmbrăca

evident
pentru iubire
mă voi îmbrăca în roşu
mă voi farda strident
voi trece din icoane
în icoană şi
mă voi osândi
ca într-o pictură sângeroasă
voi porni cu mîinile dezlegate
înaintând în râul aprins
îmi voi urmări tandreţea
de la mari distanţe
muşcându-mi buzele
de dor mărunt
mă voi apleca înspre
maluri de tristeţe ca
într-un somn aspru
întunericul veghind.
.................................................
sunt ca o moarte frumoasă zic
despletindu-mi nopţile
într-o linişte firească.

mă las zălog

mă las zălog nopţii
cu mâinile aşezate în cruce
mă las norilor cu paşii adormiţi
supusă unor labirinturi
de nepătruns mă las
purtată de doruri
zdrobită de zid
în maluri voi curge
aşteptându-mi luntrea
voi dormi
până se deschide urechea timpului
mai e timp
mai e destul timp
câini turbaţi îmi vor
scormoni în creier
îmi vor poposi prin trup
scoţându-şi ghearele la ceas de
asfinţit prin spatele meu
împrumutat
nopţilor
fără de sfârşit

voi veni în piaţa sclavilor

Motto: ,,închina-m-aş şi n-am cui,,

mi-ar fi fost mai bine
întrupată în pasăre măiastră
sau umbră călătoare
trăind tăcerile deşarte
la uşile somnului
căntând
cu mâinile oarbe
iubirile ascunse
.......................................
m-aş fi închinat doamne
chiar m-aş fi închinat
tărâmurilor de peste ceruri
le-am promis că voi veni
în piaţa scalvilor
ca o copilă
crescută
în crânguri
adăpată cu lapte de
pasăre mută

încă o noapte

interzisă unui drum
fără de umbre
sub ocean
sunt un zbor frânt
stropit cu boabe de turbare
nu mă mai pierde
doamne în seara asta

vreau să mă sfărâm
la picioarele unui nou val
să cânt
să cânt

eşti departe clipă
eşti aşa departe
dincolo
de fiinţa mea
trecătoare

clopot nesfârtecat
şi oamenii treceau
treceau nestingheriţi
alunecând în mine
cu frici iluzii alte zboruri frânte
abis amar
fugara mea chemare
încă o noapte se pierde

-pământ ucigător-cu lacrimă de stea