în pasul de fugară

în paginile evangheliei
îmbrăcate în piele de șarpe
azi apostolii reînviază
arhanghelii se desprind ușor
din vitralii
ascultăm cântări angeline
în palmele noastre sudate
vorbește tăcerea altor veacuri
le vom da socoteală

oameni umbriți cu gene țesute
pe fețele supte
culeg rugăciuni pe drumul crucii
nu mai urcă nimeni
în ei îmi fac un culcuș mai cald
să-mi adorm copiii
cu gasul meu de sclavă
murmur imperceptibil
cântecul nopților până aud tropotul zilei
cu potcoave ruginite


suspin apoi
plânsetul meu ia formă de șoaptă
sub talpa cerului
încă mai pot să respir

te caut în pasul de fugară
ca pe o piesa de puzzle care mi-ar întregi
tabloul care
se conturează în cercuri de foc

iar m-au visat groparii
aseară

alea jacta est

o caut pe luli și palmele ei reci
din care să beau apa cristalină
-apa aceea a uitării-
luli a plecat într-o seară prin
râul oglinzii metafizice și nu s-a mai întors
decât pasărea cu aripile despicate
îmi numără zilele din trei în trei
s-așază în sânul meu stâng
înfinge adânc gheara
să-mi culeagă
urme de rouă de pe buze

pe sânii mei se prăvălesc multe cuvinte
stârnite de o durerea ascuțită
lamă strălucindă în stropi de mătase

lângă tine a rămas doar femeia acoperită
de mantia înserării

eu mă fac ghem
strâng pasărea în mine
acolo îi jumulesc penajul
mă umplu și dau pe dinafară
scuip pene de vultur

dar mă gândesc la rochia de catifea verde
pe care o să mi-o dăruiești
la întoarcere n-o fi oare prea târziu?

fixez obsesiv toate crucile din
cimitir poartă același nume

mestec grăbit și arunc

alea jacta est
strigă cineva iar am câștigat
doamne
bărbatul din coaste îmi ticăie

bătrânul chronos își strânge la pieptul scheletic
ceasul
ca pe-un copil
lăsând doar umbra
la mine-n spate
o văd pe luli în râul rece din oglindă
întinde palmele și sorb după mult timp
apa aceea proaspătă
-apa iertării-

unde sunt arcașii mei?

.am uitat de zidul plângerii
și de metaniile tale
îngerii nu mi-au primit azi răvașul

dar unde sunt arcașii mei
am strigat
spada mea s-a tocit
zidul îmi calcă apăsat pe spinare

surâsul tău mă întoarce pe cealaltă parte
a gangelui
cu apă galbenă
urât mirositoare

femeile își spală azi rufele
e cald și își privesc una alteia semnul
prin care li se arată câmpiile virgine
războinicii cu mâinile năclăite de moarte
și un alt soare zimțat de care s-au agățat copiii
ca de un balansoar al umbrelor
râd își fac vânt se lovesc cu picioarele în coaste
se plictisesc repede
iau arcul încruntă sprâncenele încordează mâinile de piatră
țintesc adânc în inimile noastre
se privesc mândri puterea le dă ghes
hai trage să fii sigur că îl doare

oamenii se îndepărtează doi câte doi
pe drumul de niciunde
sprijinind pe umeri pilonii uriași
se întristează
se înstrăinează
se închid în ei ca într-o pagină de carte

eu zidesc o cruce din nisip
din gură îmi iese un șarpe
cu ochi de rubin
ca o licheană mă-ncolocește
mă strânge la rându-i zidește în mine o scară
iacab privește se-nchină
urcă prin măruntaiele mele sprijinindu-și bastonul
în ochi, în creier, în gândul meu cristalizat
urcă
urcă spre altarul catedralei neamului meu
săgețile curg
curge apa prin gange oglindește brațele mele
crescute ca niște ramuri verzi îmbibate cu alge

unde sunt arcașii mei când doar
săgețile mai luminează văzduhul

mă simt nedreaptă în lupta asta corp la corp
care se naște la mine-n picioare.

în vechea mantie de zale

în vechea zale
Scris de Dorina Ciocan Neculce Ieri la 9:31 pm

.mă preling pe sub ruine
ca o umbră subțire sculptată
pe obrazul timpului de piatră
prind rădăcini adânci
ierburi tăioase îmi cresc pe sub unghii
am vestigii de imperii

am amorțit în vechea mantie de zale
paloșul meu e
oglinda mincinoasă
mă tradează când mâna-mi împlătoșată
se ridică războinic
strivind aripa îngerului
nathanael
e mândru are chip de pasăre măreață
e un vultur prădalnic

acvila non capit muscas

își dezgolește caninul prelung
din care a început să curgă lichid gelatinos
capcană vie

faci semn să ies din pielea mea de fier?

în trupul meu crește alt trup
cu mantie prelungă
și cerul mi-e ca un evantai
de curcubeu crescut în arcul de culori
pe față

de azi, să știi...
sunt werowance
adepta unui neam fără de scut
în fort m-așteaptă băștinașii
.

poveste cu iarba fiarelor

demult nu mă mai înspăimântă păianjenii cu barbă
burtoși de prin podurile părăsite
am cules cutia ruginită plină cu banii
de altădată bani adevărați și mă întrebam
deschinzând în mine pleoape cu ochi albiți de sete
dacă nu înadins mi i-ai lăsat ca să îmi cumpăr îngerii de plumb
lumânări sticle cu mir toiage de ceară crucifixul din plastic

zornăi monedele acelea aproape vorbitoare
și muștele cu burți plesninde
mi se așază pe mână în straturi straturi
adulmecându-mi metalul corodat din palma
crescută ca o ramură de salcie

aud glasuri stridente strigoii plesnesc
de ciudă cu usturoiul în unghii
îmi vorbesc așa ca broaștele cu
picioarele uscate și ochii bulbucați
-uite urma sărutului de-aseară ți-a lăsat
semne de moarte
numai iarba fiarelor
te mai poate vindeca

mâna mea începe să doară
pe burțile copiilor cu părul bălai
urc peste dealuri și umbre
văd zidul
și zic:
-lasă, lasă nebunia asta a hârtiei
trebuia cumva vindecată

privesc nepăsătoare peste amurgul însângerat
îmi strecor
pe nesimțite
mâna în plasă
scot șobolanul și îi strivesc în dinți botul de piatră

mama îmi face semne de pe coama zărilor albastre
să intru în casă
va fi furtună
în astă seară

când plec

când plec

mă arde soarele
în talpa dreaptă
când plec, am crengile pe umeri,
cocoșul satului îmi strigă
din gușa lui umflată
un cântec neuitat,
un cântec dealtădată
care-ar putea s-alunge
strigoii de la poartă.

mă-nchid bunicii, după obicei,
în casa lor pustie
necunoscute mâini
îmi bat în geamuri,
chiar salcia mi s-a mutat în piept,
și-mi bate disperat în ramuri…

spre podul casei, încărcat
urc pleopamea încercănată
și ochii,astăzi, mi se zbat,
îi țin cu mâna mea de șoaptă,

de dincolo, în sticlă,
bat spiritele pribegite
și-mi spun că iar e vară,
îmi fac din umeri semne rătăcite,
mă-ndeamnă să mai ies
din mine, pe afară,

(e frig/o iarnă troienită/cu fluturi nesătui/mă-nghite/și pierd o lacrimă-poveste/în podul casei părăsite)

în mine se trezește
aceeași lume răsturnată,nevăzută,
genunchiul și-l zdrelește tata,
ia scara-n brațe,
și-mi strânge-n plalmele lui aspre
albastra lacrimă pierdută…

când trec prin fiecare

când trec prin fiecare
Scris de Dorina Ciocan Neculce Astazi la 7:54 am

.mai vorbește-mi despre piticii aceia așezați
în rânduri cu zâmbetul lipit pe față
așteptându-și zborul aripilor sfărâmate
despre oamenii cu raniță în spate mirosind a praf de pușcă
adunat din războiul umbrelor de sare
căci iată femeile noastre au brazde adânci
pe obraz ascund zile și nopți
nedormite ele vorbesc (glasurile lor sparg văzduhul)
despre inimile roșii despre oameni și
locuri apuse despre străzile orașului acesta scufundat în adâncuri
și despre liliecii cu dinții rânjiți prinși aseară pe capetele noastre
.................................................................

apoi toate se bulucesc în magazinele învechite salutând timide manechinele îmbrăcate după ultima modă a parisului eu vreau doar să mă plimb cu ochii închiși cu nările fremătânde gata să îți înghită focul acela turbat care îți arde în coasete n-ai grijă
și pe obrazul meu se conturează umbre umbre întunecate
ca niște vitralii sfărâmate
dar azi n-am să mai aleg trec prin fiecare așa cu mâinile întinse în cruce
o să le vorbesc și eu despre purtătorul luminii și
despre sfatul înțelepților din piatră
despre zborurile de zi cu zi și poate
am să rup florile rare petală cu petală
o să le așez ca un cavou de fluturi uscați
să nu-ți mai rănești tu ochii în
cochiliile părăsite pe malul râului de fum.