duminică, 5 aprilie 2015

să am un loc



Din zori și pân` la stele m-am rugat,
Să am un loc umbrit, al meu, fără păcat,
În care nici în zi și nici în noapte,
Nu calcă pași de neumblat.

Și-n locu-acela, pentru mine, anume,
Să plâng, cu rădăcini, dacă se poate,
în tihnă, ca un rob, cu cerul aplecat.

Să-mi urce lacrimile, încet,
Să-mi treacă noaptea peste piept,
Să simt cum astă plângere, de lacrimi, rece,
Din zi în zi, încearcă să mă-înece.

Și-atunci, cu ochii mei de înecată,
Să te privesc, așa, cum nimeni
n-a îndrăznit, vreodată, Eu- 
lacrima-femeie, tremurată,
în ochi de apă tulburată.

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...