amnezie poetică

mă închid în ochiul de sticlă
trupul mă strigă pe un nume sacadat
într-o numărătoare abstractă
se face iarăși noapte
perdeaua neagră sparge valul
surâsul îngheață lacrima de jad
oracolul deschide gura
în buza timpul
sap noi labirinturi
iar se face iarnă
o altă iarnă furibundă
cu fulgi de fluturi galbeni
răsturnați pe gene
pământul mă strânge
în straturi de ceață
şi am uitat plânsul
cu palma peste gură

Poem criptic (un poem nou) :)

stropii din cupa crinului unui arhanghel
glăsuiesc despre orașul cu numele de ceară
oamenii alunecă metalic în asfaltul umed
unde răsar multe cuvinte
diminețile respiră
în palma mea
s-a strâns lumina cu genele ceruite
deschid ochii doar cât să se facă noapte
mulțimi de constelații mi se încarnează pe obraji
pe bulevardele pustii ecrane uriașe
succed aceleași hipnotice imagini
cu străzile topite
aici vin pelerinii
aduc ofrande înalță mâinile spre cer
de ieri li s-a deschis
o nouă poartă
orașul înghite nume și
scuipă încă un erou necunoscut
ascunde sabia sub temelia seculară
îngerii au aripi dezlipite
din umerii cu cioturi
le cresc ierburi și mărăcini
&
nu mai alunec în pas profan
orașul m-a închis într-o biserică
întruchipată-n sfeșnic argintiu