luni, 8 decembrie 2014

poeme noi

suPunere oarbă


Când se închid uşile
Nourii de cenuşă se sting
În valuri uriaşe pe
sub  rădăcini
răscolind umbra tatălui meu
-cutremurător veşmânt-
,,merge şi aşaTotuşi
E o impietate
Să te acoperi
De unul singur
Alungându-te în vise
Să nu îţi pătezi sufletul
E singurul lucru străin
De neiertat,,Şi mama
Aprinde iar focul
Scânteiele dansează
E un joc video îmi zic
E un joc limpede şi
curat Eu  pot reclădi şi Dărâma
-Supunere oarbă-Ca o cortină de fier _Cu pumnul condamnat



Înfrigurare


Răscolindu-mi sângele vărsat
Într-o lume a cuvintelor ciobite
Ies
ca ultimul sol
Aruncându-mi marama
străduinţei
Şi totuşi încă nu e prea mult
Îngerul îngenunchiază
Lacrimi înfloresc
Pe caldarâm
Paşi sfărâmaţi
Pe când  tu
Treci
–floare de argint-
Fără de capăt
Ca o ramură de cer
adăugat

Un comentariu:

Lumea din oglindă spunea...

multumesc pentru vizita !

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...