suPunere oarbă
Când se închid uşile
Nourii de cenuşă se sting
În valuri uriaşe pe
sub rădăcini
răscolind umbra tatălui meu
-cutremurător veşmânt-
,,merge şi aşaTotuşi
E o impietate
Să te acoperi
De unul singur
Alungându-te în vise
Să nu îţi pătezi sufletul
E singurul lucru străin
De neiertat,,Şi mama
Aprinde iar focul
Scânteiele dansează
E un joc video îmi zic
E un joc limpede şi
curat Eu pot reclădi şi Dărâma
-Supunere oarbă-Ca o cortină de fier _Cu pumnul condamnat
Înfrigurare
Răscolindu-mi sângele vărsat
Într-o lume a cuvintelor ciobite
Ies
ca ultimul sol
Aruncându-mi marama
străduinţei
Şi totuşi încă nu e prea mult
Îngerul îngenunchiază
Lacrimi înfloresc
Pe caldarâm
Paşi sfărâmaţi
Pe când tu
Treci
–floare de argint-
Fără de capăt
Ca o ramură de cer
adăugat
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Un comentariu:
multumesc pentru vizita !
Trimiteți un comentariu