levitaţie

nu te mai caut poezie
cu umbrele tale cutremurate
adormind pământul
nu mai stau
povară lumii
deasupra apelor
ca un leac
-argint viu-
aur în oasele tale
priveliște răsfățată.
-hei, fereşte-te!
 fereşte-te
de mâinile mele
topite în implozii
deasupra cerului
mai poţi tu oare
să-mi ştergi stările
de bine

reflexie

atent șlefuit

pe umeri de piatră

cerul coboară
apele
se strâng

în nisip apare
doar urma ta

ca o femeie din fier
cu fruntea aplecată

netezind pământ

în seara asta
undeva

foarte departe
mă reclădesc

din lumini
-altar
cu ferestre ferecate-

poeme noi

suPunere oarbă


Când se închid uşile
Nourii de cenuşă se sting
În valuri uriaşe pe
sub  rădăcini
răscolind umbra tatălui meu
-cutremurător veşmânt-
,,merge şi aşaTotuşi
E o impietate
Să te acoperi
De unul singur
Alungându-te în vise
Să nu îţi pătezi sufletul
E singurul lucru străin
De neiertat,,Şi mama
Aprinde iar focul
Scânteiele dansează
E un joc video îmi zic
E un joc limpede şi
curat Eu  pot reclădi şi Dărâma
-Supunere oarbă-Ca o cortină de fier _Cu pumnul condamnat



Înfrigurare


Răscolindu-mi sângele vărsat
Într-o lume a cuvintelor ciobite
Ies
ca ultimul sol
Aruncându-mi marama
străduinţei
Şi totuşi încă nu e prea mult
Îngerul îngenunchiază
Lacrimi înfloresc
Pe caldarâm
Paşi sfărâmaţi
Pe când  tu
Treci
–floare de argint-
Fără de capăt
Ca o ramură de cer
adăugat