dialog-umbră şi zid

mă plec peste marginile cerului
gândindu-mă la cele șapte minuni
ce ar fi numai bune de ademenit pământul.
în umerii puternic zidiți
cu ramuri de oțel
rădăcinile mi se întăresc.
sunt umbră și zid sunt zic
şi umbră și zid. strig umbrelor mele:
,,stați! cutremurați pământul
încă nu m-am oprit
nu mai are putere nici simțământul
să mă piardă!,,. am ochii terminați
cusuți cu umbre, cu firele de timp
fac legământ şi cer degajat
stelei mele de acolo din ascuns
să nu mai clipocească
umbrele însăilând..