Nostalgie

Ai ochii așa de negri
Şi-o umbră suavă, diafană
Îmbracă, veşnic, chipul tău.
Ca șarpele ce-și caută culcușul
Așa te caută prin vise gândul meu.

Dar nu-mi privi paloarea
De moartă dezgropată...
Sunt vie, astăzi, pentru tine,
Chiar dacă viața pare, acum, uitată.

Am genele din frunze arămii
Şi buzele de piatră.
Am brațele din ramuri
Uscate și târzii. și pieptul
Mi-e ca scoarța de copac, striată.

Întinde mâna și netezește-mi
Fruntea rece şi încărunțită...
Prefă-te într-o mare-înspumegată
Şi lasă-mă să-ți fiu din nou iubită.