Era o noapte foarte geroasă. Nu aveam curent electric în sat și obișnuiam să ne culcăm destul de devreme. Întotdeauna ne închinam înainte de culcare, mai mult îndemnați de tata. Repetam aproape monoton rugăciunea domneasca, apoi, închideam ochii și ne imaginam ca zburam pe afara pe deasupra casei întrecându-ne cu fluturii. În seara aceea îl auzeam pe Rex, cățelul nostru, cum se zbuciuma în lanț și bătea undeva spre partea dinspre iaz. A ieșit tata până afară dar nu a văzut nimic. Dar după o vreme s-au auzit bătăi puternice în ușă și în geam și strigate disperate răzbăteau prin plapuma groasa de zăpadă a nopții.
-Deschideți, mai oameni buni! Nu ne lăsați sa murim în gerul aista! Că nu știm unde suntem și nici nu mai putem răzbi mai departe prin pustiul aista.
- Cine sunteți? Cum ăți ajuns pe aici în puterea nopții,mai creștinilor? întreabă tata.
-Mulțumim Lui Dumnezeu că auzim și noi glas de om. Ca am bătut la multe uși dar nu ne-a răspuns nimeni și credeam că o să ne prăpădim pe aici. Dar Dumnezeu s-o îndurat și de noi.
Mama era mai prăpăstioasă din fire, trăind în pustietatea asta de mica nu de puține ori a avut parte de necazuri din partea hoților care le furau animalele dar mai și intrau în casă după ce le spărgeau ușa cu boatele vorbind rusește și cerându-le banii.
-Nică, vezi să nu fie iar hoții, să ne omoare în casă.
-Acuma cum o vrea Dumnezeu. Da` nici nu pot lăsa niște oameni să moară în poartă, înghețați de gerul aista,mai femeie.
Şi eu priveam la tata cu drag dar şi cu uimire. Îmi plăcea de omul acesta curajos și bun. Pentru că auzisem ce spuseseră străinii de afara, că nu le deschiseseră nimeni ușa să îi poftească în casă și să împartă căldura căminului cu niște oameni oropsiți. Ba îmi mai veneau în minte poveștile tatei care începeau asa: Demult,pe când Dumnezeu mergea pe pământ cu Sfântul Petru ..
Acum mă gândeam, în mintea mea de copil, că poate și la ușă nostra, de fapt, în seara asta au bătut cei doi,iar tata nu a rămas nemișcat la strigatul lor, ci o să le deschidă larg calea inimii și noi o sa avem privilegiul să îi vedem la față.
Tata a tras cu putere zăvorul și în mijlocul odăiței noastre au pătruns doi oameni tremurând de frig din toate încheieturile.
-Poftiți, poftiți mai creștinilor, ca v-o fi frig și foame. Dar nu am alt pat mai mare decât lavița asta pe care o să vă grămădiți şi voi cum veți putea. O să va dăm ceva de mâncare și o sa va odihniți până s-o face ziuă. O sa va trag și caii în grajd și s-or odihni lângă ai noștri până mâine. Dar ce necaz va aduce în pieptul nopții pe la ușa noastră?
-Apoi noi am vrut să ajungem la Ştiubieni dar ne-o învăluit viscolul aista din toate parțile și caii nu au mai putut ține drumul. Ne-am învârtit o vreme în cerc până s-o lăsat din cer negura asta şi nu am mai văzut nimica, de parca ne legase cineva ochii.
Dumnezeu sa te binecuvinteze, om bun, pe tine si pe familia ta cu viata buna.
Privesc pe furiș, prin ochiul curat al copilăriei, la oamenii aceia trudiți, cu pomeții obrajilor palizi și osoși, la hainele și încălțările învechite. Nu pot sa nu observ bucuria ascunsa din ochii lor care la început îmi păreau reci şi fioroși.
Să fi trimis Dumnezeu doi îngeri în noaptea aceea ca să mai încerce bunătatea oamenilor?
-Haideți, oameni buni! Că doar oameni suntem ...
Tata înhamă caii străinilor alăturea de caii noștri la Carul Mare și plimba îngerii printre galaxii până se făcea iară ziuă.
Din când în când mama desfăcea ștergarul vărgat descoperind fața luminată a pâinii, şi îi îndeamnă pe toți străinii cerului :
- Haideți, oameni buni, serviți! Serviți, că avem de unde...Că doar nu or fi pe lumea asta numai hoți ca aceia de după război care umblă în haita și sparg capetele oamenilor cum au spart capul lui mos Paladi când o ieșit sărmanul să îşi apere munca de-o viață.
Şi mama devine iar fetita tremurând pe sub gard la pieptul mătușii Pălădoaia în timp ce hoții striga: ,,roş ni ma,, iar moșu : ,,care ești acolo, bree,, și aude clar cum se zdrobește țeasta moșului și vede prin zabrele cum îi țâșnește sângele pe pereți şi pe ușorii ușii. Vrea să tipe ca un pui sălbatic dar mătușa îi strivește spaima cu palma: taci, ca altfel urmăm noi!
Tac şi se acoperă amândouă cu plapuma nopții, suspinând a frică şi neputință.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu